Topul celor mai ciudate locuri în care a apărut Iisus

Din fanatism şi religiozitate dusă la extrem, a devenit deja o obişnuinţă ca oamenii să descopere imaginea lui Iisus pe obiectele casnice, dacă din greşeală ard tigaia, dacă mestecă gumă sau dacă raşchetează mobilă. Descoperirile devin apariţii şi sunt catalogate drept “minuni cotidiene”.De multe ori ceea ce oamenii interpretează ca fiind chipul Mântuitorului sunt plăsmuiri […]

De cotidianul.ro - Autor

Din fanatism şi religiozitate dusă la extrem, a devenit deja o obişnuinţă ca oamenii să descopere imaginea lui Iisus pe obiectele casnice, dacă din greşeală ard tigaia, dacă mestecă gumă sau dacă raşchetează mobilă. Descoperirile devin apariţii şi sunt catalogate drept “minuni cotidiene”.De multe ori ceea ce oamenii interpretează ca fiind chipul Mântuitorului sunt plăsmuiri […]

Din fanatism şi religiozitate dusă la extrem, a devenit deja o obişnuinţă ca oamenii să descopere imaginea lui Iisus pe obiectele casnice, dacă din greşeală ard tigaia, dacă mestecă gumă sau dacă raşchetează mobilă. Descoperirile devin apariţii şi sunt catalogate drept “minuni cotidiene”.De multe ori ceea ce oamenii interpretează ca fiind chipul Mântuitorului sunt plăsmuiri care au ca sursă icoanele de pe pereţi şi mai puţin realitatea, pentru că nici acum, după reconstituirea chipului lui Iisus prin tehnologia 3D, tot nu ştim exact cum arăta acesta.

1. Iisus pe guma de mestecat

Cea mai recentă apariţie a lui Iisus, şi poate cea mai ilară, este cea de pe o gumă de mestecat. O tânără de 11 ani din Marea Britanie afişează mândră în faţa aparatului foto o gumă de mestecat a cărei materie deformată de mestecări succesive ar semăna, în opinia ei şi a familiei sale, cu chipul lui Iisus. “Deşi nu suntem o familie religioasă, considerăm că este un semn şi o vom păstra ca amintire”, au conchis plini de mândrie fericiţii posesori ai gumei desfigurate.

2. Iisus în tigaie

Tot în Anglia, un tânăr de 22 de ani neiniţiat în artele culinare a vrut să prăjească şuncă şi s-a pomenit cu ditamai incendiul în tigaie. Isprava, deloc îmbucurătoare pentru mama sa, a fost interpretată ingenios de către tânăr: a fost un semn divin! De ce? Pentru că dacă se pricepea să gătească, nu i-ar fi apărut niciodată, pe fundul ruginit al tigăii, chipul lui Iisus. Cum scenariul trebuie dus până la capăt, tânărul a scăpat, graţie intervenţiei divine, şi de curăţarea tigăii: “N-o să curăţ niciodată tigaia aceasta. O s-o păstrez aşa pentru totdeauna”, a adăugat el. Bravo, ai iscat un incendiu, ai distrus o tigaie de teflon şi acum, după ce că ai scăpat fără nici o mustrare, nici nu trebuie să cureţi dezastrul!

3. Iisus pe fierul de călcat

Tot din seria “gospodine nepricepute”, de această dată în America, chipul lui Iisus s-a arătat pe latura metalică a fierului de călcat. Adevărul este că femeia de 44 de ani, care călca cămăşile soţului, a fugit preţ de “30 de minute” să preia un apel telefonic de la vecina de vizavi, iar când s-a întors a descoperit nu o cămaşă găurită, ci un Iisus pe materialul încins. Fericire mare pentru că, astfel, femeia nu va mai fi nevoită să calce rufe niciodată, pentru a păstra dovada.

4. Iisus din lipie

Pentru a economisi aluatul din dotare, patronii unui restaurant indian au găsit o metodă ingenioasă: au desenat chipul lui Iisus pe o lipie. Victimele: un cuplu britanic care, atunci când se pregătea să savureze aperitivul, s-a speriat de chipul care se holba la ei, chipul Mântuitorului şi, efect scontat, au lăsat bucata neatinsă.

5. Iisus de pe buşteanul arzând

“Rob Millist, 29 de ani, era în vizită la iubita lui şi pregătea nişte pui. La un moment dat, a plecat din bucătărie şi a mers până în sufragerie să se uite la focul din şemineu. La câteva secunde după ce s-a apropiat de foc, Rob a observat cum pe un buştean din mijlocul flăcărilor apare Iisus”. Aceasta este povestea, adevărul însă sună aşa: apariţia este o mişcare de protest a unei organizaţii ecologiste care vrea să stopeze astfel defrişările masive de păduri. Se pare că tânărul şi-a învăţat lecţia..

6. Iisus pe vânătaie

Mary Massa din Florida s-a prezentat la medic pentru a-şi face analizele de sânge şi, după ce a îndepărtat bandajul, a observat că pe vânătaie îşi face loc un chip divin. Convinsă că este urmărită de binecuvântările Papei, pe care l-a întâlnit cu o săptămână în urmă, femeia este fericită că nu va mai fi supusă caznelor acului cel puţin o săptămână de acum încolo. Mai mult, aceasta se roagă ca vânătaia să nu se vindece, pentru a păstra dovada vie cât mai multă vreme.

7. Iisus pe uşa toaletei

Cumpărătorii dintr-un magazin de mobilă din Glasgow au fost întâmpinaţi, în timp ce erau obligaţi de nevoi fiziologice să ajungă la toaletă, de chipul lui Iisus pe uşa de la intrare. Imaginea, au stabilit privitorii atinşi de evlavie, seamănă foarte bine cu chipul imprimat pe giulgiu. Şefii magazinului de mobilă, în schimb, mai laici, îl văd în imaginea respectivă pe Benny Andersson, unul dintre fondatorii formaţiei ABBA.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.