Europenii se vor părinți pentru copiii români și ne reproșează că nu respectăm drepturile omului. Autoritățile noastre spun însă că adopțiile internaționale nu pot fi reluate pentru că, de câţiva ani, numărul familiilor care doresc să adopte un copil este mai mare decât numărul de copii adoptabili.În plus, centrele de plasament de azi nu mai au nimic în comun cu cele prezentate în anii ’90 de televiziunile străine. Mizeria și sărăcia orfelinatelor au rămas acum doar în amintirea oamenilor mari, copii care au crescut acolo în anii comunismului.
La centru, doar temporar
Copiii stau acum în camere spațioase, cu dotări moderne, au acces la Internet și jucării mai multe decât și-ar fi dorit. Părinții vin să îi viziteze sau sunt lăsați să meargă acasă în weekend.
La centrele locale nu mai stau copii abandonați. Ei sunt lăsați aici temporar, de părinți care trec prin situații dificile, dar în cele din urmă sunt luați acasă după ce totul revine la normal. Cei foarte mici cresc cu asistenți maternali, ca într-o adevărată familie.
Copii puţini, doritori mulţi
Drama se mută acum în rândul familiilor care nu pot avea un copil. Și asta pentru că cu greu găsesc un copil pe care să îl ia acasă, ca părinți adoptivi. Procedura este una grea și durează luni bune.
Exportul de copii, de la înfiere la "bănci de organe"
În urmă cu aproape zece ani, România era acuzată că își exportă copiii, făcând o afacere profitabilă din traficul cu minori. Mai mult, baroneasa Emma Nicholson avertiza că sistemul era un pericol chiar pentru aderarea noastră la UE.
În plus, copiii fără părinți au devenit subiect de atac politic între candidații la Președinție, iar afirmațiile erau unele cel puțin șocante.
Traian Băsescu, lider PD în 2004, a mers până acolo încât să susțină în spațiul public că unii copii români adoptați de familii italiene au fost folosiți drept "bănci de organe" pentru bogătașii din Italia.
La nivel politic, Băsescu îl acuza pe fostul premier Adrian Năstase că s-a folosit de adopţiile internaţionale pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile cu liderii europeni.
Adopţiile internaţionale, interzise din 2001
Schimbul s-ar fi lăsat cu sume importante de bani. Emma Nicholson vehicula, în urmă cu zece ani, că toată afacerea ar fi adus oficialilor şi intermediarilor un miliard de dolari.
Toate aceste acuzaţii au făcut ca, în 2001, România să interzică adopţiile internaţionale.
De la o extremă la alta
După zece ani, de data aceasta ca ţară europeană, suntem arătaţi din nou cu degetul de mai-marii UE, care ne cer permiterea reluării adopţiilor.
O serie de ONG-uri internaţionale ne acuză de încălcarea drepturilor omului şi a Convenţiei de la Haga. Italienii, spaniolii, dar şi americanii sunt printre cei mai înverşunaţi acuzatori.
"Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România a acceptat să respecte drepturile omului, însă acestea sunt ignorate în orfelinate. Va sancţiona Comisia Europeană România?", se întreba recent europarlamentarul Catherine Stihler.
În replică, secretarul de Stat în cadrul Oficiului Român pentru Adopţii (ORA), Bogdan Panait, spune că, „având în vedere numărul mare de familii adoptatoare, prioritare pentru instituţia noastră sunt identificarea celor mai bune soluţii şi promovarea unor politici de facilitare a adopţiei de către familiile române, în interesul superior al copilului, respectând astfel principiul menţionat de Convenţia ONU privind drepturile copilului care vizează continuitatea în educaţie ţinând cont de originea etnică, religioasă, culturală şi lingvistică a copilului”.
În România, în 2008, aproape 1.000 de familii sau persoane atestate ca apte să adopte nu aveau copil în încredinţare, potrivit datelor ORA.
Pe parcursul aceluiaşi an a fost deschisă procedura de adopţie internă pentru aproape 1.300 de copii, vârsta medie fiind de trei ani.
Familiile vor copii mici
Şeful Biroului de Adopţii şi Post Adopţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 1, Florina Balint, a declarat pentru cotidianul.ro că vârsta copiilor adoptabili este cea mai mare problemă.
Şi asta pentru că cele mai multe familii vor un copil cu vârsta sub trei ani, în timp ce cei mai mulţi adoptabili au o vârstă medie de peste şapte ani.
Adopţia, subiect tabu
Este sau nu bine să i se spună copilului că este adoptat? Asta este marea dilemă a celor care iau decizia de a înfia. Iar cei mai mulţi dintre români preferă să nu o facă, amânând cât mai mult momentul.
Florina Balint afirmă că, spre deosebire de români, străinii sunt mult mai deschişi la a spune adevărul.
Balint poveşteşte că au fost fost cazuri când ascunderea adevărului a dus la traume în rândul copiilor.
“Este mult mai greu când copilul află din altă parte că este înfiat, mai ales dacă acest lucru se întâmplă la o vârstă critică, ca de exemplu în adolescenţă. Specialiştii recomandă să li se spună de mici “, susţine reprezentanta DGASPC Sector 1.
A aflat la 51 de ani că este înfiată
Balint ne-a povestit despre cazul unei femei care a descoperit la 51 de ani, după moartea părinţilor adoptivi, că a fost înfiată.
Găsindu-şi întâmplător certificatul de adopţie, femeia a cerut ajutorul reprezentanţilor DGASPC Sector 1 pentru a-şi găsi familia naturală.
“Era foarte dornică să îşi cunoască fraţii decât părinţii, despre care credea că sunt decedaţi“, ne-a povestit reprezentanta Direcţiei de Adopţii.
Adopţiile în statistici
În ceea ce priveşte preferinţele familiilor care vor să adopte, cele mai multe dintre ele vor un copil mai mic de trei ani, de preferinţă de sex feminin.
Datele ORA arată că, în 2008, 36% dintre persoane voiau să adopte o fată, în timp ce numai 22% doreau un băiat. Restul nu aveau preferinţe în acest sens.
51% din numărul de 1.268 de copii pentru care se deschisese procedură de adopţie erau fete, iar 49% băieţi.
Situaţia fetelor adoptate:
• 337 de fete cu vârste cuprinse între 1şi 4 ani
• 146 de fete cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani
• 112 mai mari de 10 ani
• 61, cu vârste între 0 şi 1 an
Situaţia băieţilor adoptaţi:
• 325 cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani
• 135 cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani
• 132 mai mari de 10 ani
• 52 cu vârsta între 0 şi 1 an
Paşi de urmat pentru adopţia unui copil
Primul pas pe care trebuie să îl facă cei care vor să înfieze este de a se adresa direcţiei locale de asistenţă socială, unde au domiciliul.
După o evaluare socială şi psihologică, familia sau persoana doritoare este consiliată de către angajaţii direcţiei, astfel încât ei află care sunt responsabilităţile adopţiei, dar şi despre trauma abandonului peste care trebuie să treacă un copil.
În termen de maximum 60 de zile de la depunerea cererii se intră în etapa de eliberare a atestatului, când autorităţile strâng o serie de informaţii despre cei care vor să adopte, timp în care sunt evaluaţi continuu.
După obţinerea atestatatului, direcţia locală îl trimite la Oficiul Român de Adopţii, însoţit de cerinţele familiei, precum cele de sex, vârstă, etnie etc.
Datele ORA arată că aşteptările familiei/persoanei atestate privind copilul pe care ar dori să îl adopte sunt următoarele:
Vârsta
26% familii/persoane doresc copil < 1 an
26% familii/persoane doresc copil între 1 -3 ani
15% familii/persoane doresc copil de 4-5 ani
12% familii/persoane doresc copil > 5 ani
21% familii/persoane nu menţionează
Sex
36% familii/persoane doresc să adopte fată
22% familii/persoane doresc să adopte băiat
42% familii/persoane nu menţionează
Sănătate – 61 % doresc copil sănătos
Etnie – 24% doresc să nu fie de o anumită etnie
Se caută copilul potrivit
În etapa următoare, psihologul şi asistentul social caută copilul potrivit pentru familia care urmează să adopte. Îi sunt trimise acesteia poza şi un raport despre copil.
Apoi, familia sau persoana începe vizitarea copilului respectiv. Florina Balint spune că familia nu este sancţionată dacă refuză un copil, în această etapă.
În caz contrar, urmează o perioadă de acomodare, de 90 de zile, în care copilul este încredinţat în vederea adopţiei. În tot acest timp, copilul locuieşte împreună cu familia, dar este vizitat de un asistent social şi de un psiholog.
După cele 90 de zile urmează finalizarea adopţiei, printr-o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Copilul adoptat primeşte un nou certificat de naştere, cu numele noilor părinţi.
Procesul se va încheia însă numai după doi ani, timp în care are loc monitorizarea postadopţie.
Este bine ca România să permită reluarea adopţiilor internaţionale?
