Câţiva dintre cei aproape 766.000 de români care au rămas fără un loc de muncă stau la uşa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) în speranţa că vor avea mai mult noroc. În schimb, absolvenţii de facultate îşi caută un job mai degrabă pe Internet, considerând că varianta lor este mai bună decât agenţia statului.Cam 20 de persoane căutau ieri pe listele cu locuri de muncă afişate de ANOFM. Dezamăgiţi că nu-şi găsesc joburi specifice pregătirii lor profesionale, mulţi dintre ei s-au decis că încerce să plece în străinătate pe bani mai mulţi, dar pe un post necalificat.
„Eu îmi caut serviciu din septembrie anul trecut. De profesie sunt inginer chimist. Am muncit o viaţă întreagă în mediu toxic, dar la ce bun? Firma a dat faliment şi eu am rămas pe-afară. Am doi copii, unul la liceu şi altul la facultate, iar soţul câştigă 2.000 de lei pe lună. Cum să trăim 4 persoane cu banii ăştia? Este foarte greu. De sărbători am găsit să mai fac servicii de curăţenie pe la diverse case. Acum o să încerc să plec în străinătate la cules de căpşuni sau orice altceva. Nu am încotro, deşi sunt operată pe coloană”, spune cu lacrimi în ochi doamna Mariana Stoian din Bucureşti.
Treci printre toţi aceşti oameni necăjiţi şi auzi doar poveşti de familie care mai de care mai triste ori femei care plâng pentru că nu mai au nici o speranţă.
Câţiva bărbaţi care trag cu foc dintr-un chiştoc de ţigară îşi povestesc păţaniile prin care au trecut cât au muncit prin ţări străine.
„Grecii sunt cei mai scârboşi. Te tratează ca pe un sclav. Am întâlnit mulţi boieraşi români care sunt mai acri decât murăturile, dar grecii sunt fraţi cu dracu’. Am plecat cu contract pe post de zidar, dar ăia nu dau nici un ban pe contractul din România, pentru că nu e recunoscut. Am avut colegi care au rămas şi fără paşapoarte şi munceau câte 18 ore pe zi. A fost cumplit”, spune un domn care a reuşit să strângă ad-hoc câteva persoane.
Cum sunt nelipsite, la colţul clădirii ANOFM câteva ţigănci stăteau cu puradeii în braţe şi mâncau seminţe. La un moment dat o femeie care abia ieşise de la avizierul cu joburi trece pe lângă ele şi este rugată să dea un bănuţ pentru laptele puradeilor.
„Nu v-ar fi ruşine! Duceţi-vă şi voi la muncă că nici eu nu am de unde. Dar măcar eu nu stau cu mâna întinsă să cer de pomană. Staţi ca miloagele şi mâncaţi seminţe, iar eu n-am bani nici de seminţe”, le răspunde răspicat femeia.
Însă nici ţigăncile nu s-au lăsat mai prejos. Curajoase şi pline de elan ca întotdeauna, s-au ridicat după bordură şi au luat-o la rost pe femeia care a îndrăznit să le apostrofeze, şi mai mult, să nu le dea nici un ban.
„Fă, da’ tu ce crezi, că io nu muncesc cu copilaşii mei? Hai muncit mata cât am muncit io în Spania, haladito care eşti!”, ţipă ţiganca care-şi trage afectuos puradelul după ea. Evident au urmat o sumedenie de bipuri.
Cu mapele subraţ, două tinere domnişoare completează la umbră nişte formulare. Au terminat ASE-ul anul trecut, una dintre ele fiind angajată doar trei luni pe post de secretară, pe un salariu de 1.200 de lei pe lună.
„Făceam şi contabilitatea, şi secretariat la firma unui turc. Un hoţ de nu se poate. Ce-i drept, de Crăciun mi-a mai dat 100 de euro primă, dar munceam pe brânci. Sub pretextul că secretara trebuie să răspundă la telefoane 24 de ore din 24, mă punea să alerg cu tot felul de hârţoage. Nu-mi deconta nici transport şi nici telefon. Ajungeam să pierd cam 400 de lei din salariul meu tot pentru firmă. Acum încerc să plec afară căci aici nu am nici o şansă. Nu cred că găsesc prin agenţia asta ceva. Tinerii, de regulă, îşi caută pe Internet, căci probabilitatea de a găsi ceva este mult mai mare decât prin ANOFM”, spune Raluca Istrate, o bucureşteancă de 25 de ani.
