Cristian Preda, purtătorul de cuvânt al candidatului PDL în Colegiul 19, Teo Trandafir, susţine că „cetăţeni” din colegiu au informat că Liliana Mincă „a început o campanie agresivă de cumpărare de voturi”, democrat-liberalii precizând că vor sesiza organele de poliţie."Suntem informaţi de cetăţenii din Colegiul 19 că a început o campanie agresivă de cumpărare de voturi. Oamenii sunt trecuţi pe liste pentru a fi remuneraţi, li se dau haine şi produse alimentare. Este semnul disperării. Nimic nu justifică însă încălcarea legii şi mita electorală", declară Preda, citat de Mediafax.
"Practic, cu această ocazie se marchează trecerea într-o nouă etapă a campaniei murdare a doamnei Liliana Mincă: dintr-o fază profund imorală – preluarea identităţii vizuale a campaniei lui Teo Trandafir şi preluarea sloganului, transmiterea de materiale mincinoase şi defăimătoare către alegători, lansarea unui fals anunţ la mica publicitate cu numărul de telefon al doamnei Teo Trandafir etc. – s-a trecut la faza unei campanii profund ilegale. O campanie pe care nu ne-am dorit-o, care a venit ca urmare a dezertării Danielei Popa din Parlament, acolo unde se dusese promiţându-ne că va rezolva problemele din Colegiul 19", adaugă Cristian Preda.
El susţine că staff-ul Teodorei Trandafir a ales să vorbească despre proiecte şi soluţii, despre un altfel de politică, făcută cu mai mult suflet.
"Ni s-a răspuns din partea Lilianei Mincă cu o campanie mincinoasă, agresivă, axată pe denigrarea doamnei Teodora Trandafir şi a proiectelor acesteia. Materialele noastre au fost distruse şi s-a apelat permanent la acţiuni de intimidare", se mai arată în comunicat.
PDL susţine că a avut o campanie pozitivă, axată pe proiecte
"Nu am vorbit despre Liliana Mincă. Deşi erau multe de spus. Nu v-am vorbit de lipsa ei de rezultate. De ascensiunea ei meteorică de la secretară la directoare a unei agenţii de stat. De trecutul ei la Loteria Română, de plăţile compensatorii pe care le-a cerut şi le-a primit. Despre mult discutatele afaceri controversate în care a fost implicată. De câte şi mai câte", precizează Cristian Preda.
El menţionează că staff-ul PDL crede în continuare într-o campanie axată pe proiecte şi soluţii, într-o altfel de politică, într-o politică axată pe bun-simţ, pe implicare şi pe respect, o politică făcută la zi, nu la fără frecvenţă.
"Pentru toate aceste lucruri, echipa de campanie a doamnei Teodora Trandafir va sesiza organele abilitate de poliţie. Fac un apel către locuitorii Colegiului 19 să iasă masiv la vot, duminică, 25 aprilie, pentru a transmite un mesaj clar: spunem NU oamenilor care vor să intre în Parlamentul României prin acţiuni ilegale şi imorale", se mai arată în comunicat.