Urmează noi creşteri de preţuri şi noi concedieri

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), industria prelucrătoare ar urma să renunţe la încă 8% dintre salariaţi, construcţiile şi comerţul, la 12%, în timp ce din servicii ar urma să plece 7% dintre angajaţi, până în luna iunie.

De cotidianul.ro - Autor
Urmează noi creşteri de preţuri şi noi concedieri

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), industria prelucrătoare ar urma să renunţe la încă 8% dintre salariaţi, construcţiile şi comerţul, la 12%, în timp ce din servicii ar urma să plece 7% dintre angajaţi, până în luna iunie.

Activitatea economică îşi va reveni modest în al doilea trimestru, însă firmele vor continua concedierile. Acesta este rezultatul unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS) la care au răspuns peste 8.000 de manageri firmelor româneşti.

Managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, o creştere moderată a volumului producţiei (+8%). În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, se estimează o scădere cu 8% pe total industrie prelucrătoare.

Cei mai multi angajaţi, 13%, ar urma să fie concediaţi din întreprinderile mijlocii, cu un număr de salariaţi cuprins între 249 şi 500 de persoane, domeniile cele mai lovite fiind fabricarea produselor din tutun şi industria hârtiei.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere de 9% în următoarele trei luni. Potrivit estimărilor din luna aprilie 2010, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate, atât a volumului producţiei (+1%), cât şi a stocului de contracte şi comenzi (-1%). Managerii estimează o scădere cu 12% a numărului de salariaţi, atât pe total, cât şi pe grupe de mărime a întreprinderilor.

În comerţul cu amănuntul managerii au estimat în luna aprilie 2010 o stabilitate relativă a activităţii economice pentru următoarele trei luni (+4%). De asemenea, volumul total al vânzărilor de mărfuri va avea o tendinţă de creştere de 7%. Cu toate astea, angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o scădere cu 12% a numărului de salariaţi din acest sector.

Conform estimărilor din luna aprilie 2010, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o creştere de 8%. În sectorul de servicii se estimează, pentru următoarele trei luni, o scădere cu 7% a numărului de salariaţi. Această tendinţă este dată în special de întreprinderile foarte mari (500 salariaţi şi peste).

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.