Deficitul bugetar pe primul trimestru a fost de 8,16 miliarde de lei

Pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar, în condiţiile în care încasările fiscale au fost sub nivelul programat, Guvernul a tăiat din banii destinați investițiilor a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

De cotidianul.ro - Autor
Deficitul bugetar pe primul trimestru a fost de 8,16 miliarde de lei

Pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar, în condiţiile în care încasările fiscale au fost sub nivelul programat, Guvernul a tăiat din banii destinați investițiilor a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Potrivit lui Mihai Tănăsescu deficitul bugetar din primul trimestru s-a ridicat la 8,15 – 8,16 miliarde de lei, îndeplinindu-se astfel ţinta stabilită cu FMI, de 8,25 miliarde de lei, dar se observă probleme la încasarea veniturilor bugetare, care au condus la efectuarea unor cheltuieli mai mici. "Probabil că au fost făcute mai puţine cheltuieli pe partea de cheltuieli curente, probabil că o parte pe cheltuielile de investiţii. Cert este că aşa cum arată execuţia pe primul trimestru, din punctul nostru de vedere, este o execuţie corectă", a spus reprezentantul României la FMI.

Tănăsescu a precizat că în trimestrele următoare discuţiile se vor axa pe modul în care aceste cheltuieli vor fi efectuate, dar şi pe găsirea unor soluţii pentru accelerarea colectării veniturilor la buget. "Primul trimestru este în general un trimestru mai slab şi nu numai în România, ci peste tot în Europa. Făcând o comparaţie a execuţiilor bugetare observăm acest lucru", a încheiat Tănăsescu.

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, marţi pentru Mediafax că datele privind execuţia bugetară disponibile la 25 aprilie indică în mod clar că deficitul s-a încadrat în ţinta convenită cu FMI, de 8,25 de miliarde lei. Ţinta pentru deficitul bugetului general consolidat pentru acest an este de 31,9 miliarde lei.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.