Fostul primar al municipiului Baia Mare Cristian Anghel a depus o contestaţie în anulare împotriva sentinţei Curţii de Apel Cluj prin care a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie, iar instanţa a amânat, săptămâna trecută, pronunţarea în acest caz pentru joi, după ce a judecat contestaţia pe fond, informează Mediafax.
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare depusă de fostul edil din Baia Mare Cristian Anghel.
Sentinţa Curţii de Apel Cluj este definitivă, ea nemaiputând fi atacată.
După aflarea sentinţei, la ieşirea din sala de judecată, Cristian Anghel a spus: "Continuăm", refuzând să facă alte declaraţii.
În urmă cu o săptămână, cei patru avocaţi ai lui Cristian Anghel au cerut instanţei suspendarea executării pedepsei până la soluţionarea contestaţiei în anulare şi amânarea judecării contestaţiei până când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca solicitarea de strămutare în dosarul acestei contestaţii, depusă de avocaţii lui Anghel.