Astfel, deşi deciziile urmează să fie luate într-o săptămână – două, în prezent purtându-se discuţii în privinţa raportului calitate-preţ, s-a decis ca scaunele din interiorul stadionului să fie în culorile steagului naţional, cromatica urmând a fi nuanţată, conform Mediafax. "Se mizează pe efectul cromatic plecând de la culorile naţionale, mai ales că atunci când se va vizita nu va fi plin", a arătat Mac Popescu.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, vor exista aproximativ 3.500 de locuri pentru VIP-uri şi 40 de balcoane destinate persoanelor care doresc condiţii de vizionare mai bune. De asemenea, fiecare spectator va avea o vizibilitate 100% din orice unghi, sistemul de iluminat şi sistemul acustic urmând să fie integrate pentru fiecare loc din tribune.
Cel mai probabil zugrăveala stadionului va fi în roşu, spaţiile comerciale în negru grafit, iar balustradele vor fi zincate.