După cum a mai spus liderul sindical propunerea întâmpină o rezistenţă:
“Preşedintele este adeptul unei aplicări unitare a procentului de 25 la sută. Noi am sugerat că există şi o altă variantă, în care salariile mari pot să scadă mai mult, iar cele mai mici mai puţin”.
Petcu a adăugat că sindicatele au “revenirea la salariul minim de 705 lei cât mai repede, nu până la sfârşitul celor şase luni. Domnia sa (Băsescu-n.r.) ne-a spus că sunt măsuri cu implicaţie guvernamentală şi că nu vrea să îşi asume totul în cadrul acestei şedinţe”.
Liderul sindical a subliniat, în privinţa scăderea pensiilor, că soluţia găsită este transferul către pilonul 1 şi acordarea în continuare a subvenţiei peentru cele 1,7 miliarde lei “ce sunt gaura neagră în sistemul de pensii”.
Petcu a fost categoric:“Nu s-a acceptat în niciun fel reducerea procentului de scădere a pensiilor”.