Scandalul „frunzei” Elenei Udrea se amplifică și va căpăta conotații internaționale. Firma spaniolă care a încheiat contractul cu Ministerul dezvoltării și turismului nici nu vrea să audă de faptul că nu ar putea fi plătită pentru crearea logo-ului care a generat un scandal imens.
Deși ministrul Elena Udrea a declarat că nu va plăti firma spaniolă pentru că nu a avut o creație originală în ceea ce privește logo-ul turistic al României, banii tot vor trebui să fie dați. Eulogio Bordas, șeful companiei care a lucrat cu ministerul condus de Elena Udrea, a declarat luni seară la Realitatea TV că nu concepe să nu primească banii pe lucrare. „Noi considerăm că ne-am îndeplinit obligațiile contractuale. Trebuie să ne primim banii. De asemenea considerăm că România are un mare potențial turistic și acum nu trebuie să facă altceva decât să atragă turiști”, a spus Bordas. El a precizat că între contractul cu ministerul condus de Elena Udrea se ridică la 890.000 de Euro (în această sumă intră șI alte prestații, precum studiul comandat de minister, privimd potențialul turistic al României) și a arătat că în 25 de ani de activitate, doar în două situații au existat reclamații privind similitudini de logo-uri. Bordas a mai afirmat că niciodată compania san u a apelat la baze de date de pe internet și a arătat că „ni s-a părut acest model ca fiind unul drăguț și original”. Bordas a lăsat de înțeles că modelul a fost ales de compania pe care o conduce.