România, misiune imposibilă

Din ediţia 2012 a cupelor europene, România va pierde locul acordat de drept în grupele Ligii Campionilor şi va avea cu o echipă mai puţin în Europa League. Parcursul mai mult decât modest de până acum al echipelor româneşti în cupele europene, va avea consecinţe începând cu anul 2012: nu vom mai avea campioana calificată […]

România, misiune imposibilă

Din ediţia 2012 a cupelor europene, România va pierde locul acordat de drept în grupele Ligii Campionilor şi va avea cu o echipă mai puţin în Europa League. Parcursul mai mult decât modest de până acum al echipelor româneşti în cupele europene, va avea consecinţe începând cu anul 2012: nu vom mai avea campioana calificată […]

Din ediţia 2012 a cupelor europene, România va pierde locul acordat de drept în grupele Ligii Campionilor şi va avea cu o echipă mai puţin în Europa League.

Parcursul mai mult decât modest de până acum al echipelor româneşti în cupele europene, va avea consecinţe începând cu anul 2012: nu vom mai avea campioana calificată direct în grupele Champions League, iar în Europa League nu vom mai avea 5 echipe, ci doar 4.

În 2011 (mai) stăm bine

Coeficientul de ţară al României (intră în calcul rezultatele din cinci ediţii ale cupelor europene, desfăşurate până în anul precedent al ediţiei în curs de desfăşurare) pentru anul 2011 este cel mai bun din istoria participărilor din Champions League şi Europa League, noi fiind clasaţi pe locul 8. Totul de datorează în special rezultatelor din ediţiile 2005-2006 şi 2006-2007, când am obţinut multe puncte (în 2006 am avut sfertul de finală românesc, Steaua-Rapid în Europa League – n.a.). Vom avea în cupele europene 6 echipe: campioana calificată direct în grupele CL, vicecampioana în preliminarii şi 4 echipe în EL.

Batem tot sau pierdem şi locul 13

Cu totul alta va fi situaţia din 2012. În calculul coeficientului de ţară nu vor mai intra performanţele din ediţia 2005-2006, în schimb intră în calcul ceea ce au făcut şi ce mai fac echipele româneşti în ediţia aflată în curs de derulare.

Înaintea disputării jocurilor din grupele CL şi EL, România se află pe locul 13 în clasamentul european al echipelor de club. Locul 13 „oferă” 2 locuri în preliminariile CL şi 3 locuri în preliminariile EL. Există însă posibilitatea ca ţara aflată pe locul 13, să trimită campioana direct în grupele CL, în situaţia în care câştigătoarea CL se clasează în campionatul intern pe un loc care o califică direct în grupe. De exemplu, să presupunem că Barcelona câştigă CL, iar în campionatul Spaniei se clasează pe unul din locurile 1, 2 sau 3, locuri ce duc direct în grupe. În acest caz, campioana ţării aflată pe locul 13, merge în grupe.

Marea problemă este că România are şanse foarte mici să se menţină pe locul 13. Pe locul 14, la o diferenţă infimă se află Belgia, şi, dacă CFR şi Steaua nu obţin cu 3 puncte mai mult decât echipele belgiene aflate în competiţie, atunci trecem noi pe 14. Sigurul loc 12 este aproape imposibil de prins, iar pentru a promova pe acest loc, CFR şi Steaua trebuie să facă minim 18 puncte – atenţie, în clasamentul de ţară se acordă 2 puncte pentru victorie şi 1 punct pentru egal – iar reprezentantele Danemarcei să nu facă mai mult de 2 puncte.

Dezastru din 2013

Pentru ediţia din 2013 a cupelor europene, situaţia este mai mult decât dramatică. România se află – intermediar – pe locul 20 pentru ediţia respectivă (contează rezultatele din perioada 2007-2008 şi 2011-2012), şi în cel mai bun caz – puncte multe acum CFR şi Steaua şi puncte multe în ediţia viitoare) avansăm pe locul 18. Vom avea din 2013 o singură echipă în preliminariile CL şi doar 3 echipe în EL.

Coeficienţi UEFA pentru 2012

12. Danemarca 27.350

13. România 24.491

14. Belgium 24.400

15. Scoţia 23.541

Cu cine „defilează” concurenţa

Danemarca: F.C.Copenhaga în CL în grupă cu Barcelona, Rubin Kazan şi Panathinaokos; Odense în EL în grupă cu Getafe, Stuttgart şi Young Boys Berna

Belgia: Anderlecht în EL în grupă cu Zenit Skt Petersburg, Hajduk Split şi AEK Atena; Gent: Sporting Lisabona, Levski Sofia şi Lille; FC Bruges în EL cu Villareal, PAOK Salonic şi Dynamo Zagreb.

Scoţia: Glasgow Rangers în CL cu Manchester United, Valencia şi Bursaspor

După cum se vede, echipele belgiene au adversari accesibili şi pot obţine suficiente puncte, Glasgow nu poate emite pretenţii prea mari decât cu turcii, iar Odense ar putea scoate puncte cu Young Boys şi eventual Getafe. Reamintim că totalul punctelor obţinute de echipele unei ţări se împart la numărul total al participantelor cu care respectiva ţară a intrat în cupele europene în ediţia în curs de derulare.

La ce ne aşteptăm din 2012

Campioana României – turul 3 preliminar CL
Vicecampioana – turul 3 preliminar CL
Câştigătoarea Cupei – play-off EL
Locul 3 – turul 3 preliminar EL
Locul 4 – turul 2 preliminar EL

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.