Șefa CSM, despre controalele la DNA și Parchetul General

Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a apreciat marți că demersul ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind efectuarea unor controale la DNA și Parchetul General este „corect, legal, necesar și oportun”. Ghena a fost întrebată de presă, la intrarea în sediul CSM, cum vede decizia lui Tudorel Toader de a cere Inspecției Judiciare demararea […]

De cotidianul.ro - Autor
Șefa CSM, despre controalele la DNA și Parchetul General

Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a apreciat marți că demersul ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind efectuarea unor controale la DNA și Parchetul General este „corect, legal, necesar și oportun”. Ghena a fost întrebată de presă, la intrarea în sediul CSM, cum vede decizia lui Tudorel Toader de a cere Inspecției Judiciare demararea […]

Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a apreciat marți că demersul ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind efectuarea unor controale la DNA și Parchetul General este „corect, legal, necesar și oportun”.

Ghena a fost întrebată de presă, la intrarea în sediul CSM, cum vede decizia lui Tudorel Toader de a cere Inspecției Judiciare demararea unor controale la DNA și Parchetul General.

„Demersul domnului ministru este unul corect, legal, necesar, oportun. Periodic se poate dispune un astfel de control. Nu știu care a fost considerentul pentru care a ales acest moment, însă orice moment ales de ministrul Justiției este justificat de anumite considerente de ordin managerial”, a spus magistrata.

Întrebată totodată dacă conflictul din DNA afectează imaginea justiției, după ce Laura Kovesi a cerut revocarea procurorilor Doru Țuluș și Mihaiela Moraru Iorga, aceasta a răspuns: „Din punctul meu de vedere nu este un conflict. Nu pot să îl calific ca atare nici că este, nici că nu este, la acest moment. Dacă este de natură a afecta imaginea, statutul, independența magistratului sau a sistemului judiciar nu pot eu să vă spun la acest moment. Vom analiza și acesta este strict atributul Plenului și a hotărârii Plenului, la momentul oportun”.

De asemenea, Mariana Ghena a fost întrebată dacă ea ar fi cerut unui subaltern să treacă testul cu detectorul de minciuni.

„Fiecare conducător, sub aspect managerial, trebuie să exercite strict atribuțiile manageriale, indiferent cum se numește: președinte al Consiliului sau procuror general sau ministru al Justiției. Ideea este că la acest moment nu am fost pusă sub un astfel de situație și dacă aș fi pusă sub o astfel de situație m-aș circumscrie strict regulilor procedurale și dispozițiilor legale”, a răspuns președinta CSM.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.