Dezastru provocat de Mourinho

Pentru cine nu a văzut pe tv El classico cu numărul 161, cronica celor 93 de minute de luni noaptea de pe Nou Camp ar putea să i se pară neverosimilă sau chiar o tentativă de manipulare. Pentru edificare, vă prezentăm cinci titluri din presa spaniolă de specialitate: „Palmă pentru Real Madrid”(Marca), „Palmă pentru Mou”(As), „Palmă istorică”(Don Balon), „Capodoperă pe Camp Nou (El Mundo Deportivo)”, „Orgasm pe Camp Nou”(Sport.Es).

Dezastru provocat de Mourinho

Pentru cine nu a văzut pe tv El classico cu numărul 161, cronica celor 93 de minute de luni noaptea de pe Nou Camp ar putea să i se pară neverosimilă sau chiar o tentativă de manipulare. Pentru edificare, vă prezentăm cinci titluri din presa spaniolă de specialitate: „Palmă pentru Real Madrid”(Marca), „Palmă pentru Mou”(As), „Palmă istorică”(Don Balon), „Capodoperă pe Camp Nou (El Mundo Deportivo)”, „Orgasm pe Camp Nou”(Sport.Es).

Pentru cine nu a văzut pe tv El classico cu numărul 161, cronica celor 93 de minute de luni noaptea de pe Nou Camp ar putea să i se pară neverosimilă sau chiar o tentativă de manipulare. Pentru edificare, vă prezentăm cinci titluri din presa spaniolă de specialitate: „Palmă pentru Real Madrid”(Marca), „Palmă pentru Mou”(As), „Palmă istorică”(Don Balon), „Capodoperă pe Camp Nou (El Mundo Deportivo)”, „Orgasm pe Camp Nou”(Sport.Es).

Mourinho arhitectul dezastrului  

5-0 pentru C.F.Barcelona contra garniturii din 2010 a Real-ului din Madrid reprezintă un scor de neanticipat nici de către cei mai înfocați suporteri catalani. Și totuși, dacă ținem cont de ce s-a întâmplat pe Nou Camp, putem spune că Real Madrid a scăpat foarte ieftin, un 7 sau 8 la 0, nu ar fi reprezentat deloc un scor care să fie în discordanță cu realitatea de pe gazon. Barcelonezii nu au urmărit însă un scor fluviu contra rivalilor lor de-o viață, ci au căutat practic să-i umilească prin altă metodă: excluderea din joc a adversarului. Și au reușit. De două ori în prima repriză, de patru sau cinci ori în cea de a doua, au fost perioade de câte trei, patru sau chiar cinci minute, când madrilenii nu au reușit să atingă deloc mingea, catalanii legând între 50-60 de pase consecutive, fazele terminându-se cu amenințarea porții nefericitului Iker.

Pentru ceea ce a pățit luni noaptea Realul, există însă un mare vinovat: Mourinho. El nu a pregătit meciul în funcție de posibilitățile de exprimare ale echipei lui, ci în funcție de orgoliul său nemăsurat. Înainte de meci, toată lumea spunea că pe Nou Camp vor fi două dueluri: Messi vs Ronaldo, Guardiola vs.Mourinho. Ei bine, „The Special One” a fost mai interesat să-l surclaseze pe Guardiola. Drept urmare el nu a ținut cont de atuu-urile echipei sale, și a vrut să învingă Barca jucând în stilul ei. Uriașă greșeală. Ce se știa despre cele două echipe: gazdele se bazau pe un joc de pase nimicitor la centrul terenului cu finalizări fie perpendiculare pe poartă, fie prin forțarea careului pe flancul drept al adversarului prin duo-ul Villa – Iniesta; oaspeții posedau o linie de atac explozivă susținută de mijlocași laborioși, și, în plus, puteau utiliza – în fucție de situații – și devastatorul contraatac al flancului lor drept. Drept urmare, pentru a câștiga partida, realul fie ar fi trebuit să atace din start, iar dacă forța adversarului nu i-ar fi permis, atunci ar fi trebuit să joace retras și să utilizeze arma contraatacului cu „rampa de lansare” numită Sergio Ramos. Orgoliul lui Mourinho a ales însă altceva și anume jocul în oglindă al Barcelonei. El a decis ca Realul să fie o echipă la fel de „scurtă” ca a adversarului, drept urmare și-a dispus ultimii apărători la 30-35 de metri de poartă. Un cadou imens făcut Barcelonei. Jucătorii lui Guardiola l-au primit și au început tocarea adversarului la centrul terenului, tocare care se termina invariabil cu atacarea porții adverse cu jucători aflați în poziție de unu la unu cu Casillas. Orice antrenor de divizia C ar fi trebuit imediat după 0-1, să modifice sistemul de apărare, pentru că era clar că madrilenii nu se puteau apăra la 30 de metri de poartă. Mourinho nu a schimbat nimic, și a urmat dezastrul. Este adevărat, nu l-a ajutat nici măcar CR7, nici Di Maria, de fapt nimeni nu l-a ajutat în față. Să te cheme Real Madrid și să ajungi într-o repriză ( a doua) o singură dată în careul advers, este de neconceput. Și totuși așa au stat lucrurile și asta în fața a peste un milliard de telespectatori.

Posesie catastrofală  pentru Real  

Caseta tehnică : 

Barcelona: Valdes – Dani Alves, Puyol, Pique, Abidal – Xavi (Keita) Busquets, Iniesta – Pedro (Jeffren), Messi, Villa (Bojan) (4-3-3). Antrenor: Josep Guardiola.  
 
Real Madrid: Casillas – Ramos, Carvalho, Pepe, Marcelo (Arbeloa) – Xabi Alonso, Khedira – Cristiano Ronaldo, Ozil (Diarra), Di Maria – Benzema (4-2-3-1). Antrenor: Jose Mourinho. 
 

Marcatori: Xavi (9), Pedro (17), Villa (54 și 56) și Jeffren (91) 

Șuturi la poartă : Barcelona 15 – Real 5

Pe spațiul porții :                    7-          3

Cornere:                                  4-         5

Posesie:                        62,78% –   37,22%

Intervenții portari:                  5-          2

Mingi pierdute:                     95-       103

Recuperări:                           85-         76

Faulturi:                                11-         16

Cartonașe galbene:                 5-           7

Cartonașe roșii:                      0-           1 (Serjio Ramos – min.90) 
 

Cinci goluri diferență după 16 ani 

„Masacrul” de luni noaptea nu este singular în istoria celor 161 de confruntări din campionat dintre Barca și Real. Tot 5-0 a mai fost pe Nou Camp și în ediția 1993/1994 și 1944/1945. O diferență de cinci goluri s-a mai înregistrat și în ediția 1950/1951, atunci gazdele învingând cu 7-2. Este adevărat, în perioadele respective, deși Real Madrid era o superputere fotbalistică, loturile de atunci erau sub valoarea celui de acum. După jocul de luni, palmaresul direct dintre cele două echipe este următorul: Barcelona 63 de victorii, Real – 68, meciuri egale – 30. Barcelona a marcat 239 de goluri, iar Real 255. De menționat că luni, Barcelona a înregistrat a cincea victorie consecutivă în ultimii trei ani contra Realului, foarte supărător pentru madrilène fiind și acel 2-6 înregistrat chiar pe Santiago Bernabeu în ediția 2008/2009.

Mourinho “primește” în premieră  5 goluri 

Înfrângerea de luni seara, este cea mai severă înregistrată de vreo echipă antrenată de Mourinho. Niciodată, portughezul nu a “primit” cinci goluri, nici măcar patru nefigurând în (cotra)palmaresului său. Iată liniile de clasament ale lui Mourinho, începând cu anul 2001, când a devenit cunoscut în Portugalia prin scoaterea la lumină a foartei modeste Uniao de Leira 

2001/2002:   4.União de Leiria        19    9  7    3   35-18   34

         2002:    3.FC do Porto            15     9  2  2   36 -17   29

2002/2003:   1.FC do Porto             34   27  5  2   73 -26   86

2003/2004:   1.FC do Porto             34   25  7  2   63 -19   82

2004/2005:   1.Chelsea                    38   29  8  1   72 -15   95

2005/2006:   1.Chelsea                    38   29  4  5   72 -22   91

2006/2007:   2.Chelsea                    38   24 11  3 64 -24   83

2007/2008:   2.Chelsea                    38   25 10  3 65 -26   85

2008/2009:   1.Internazionale          38   25  9  4 70 -32   84

2009/2010:   1.Internazionale          38   24 10  4 75 -34   82

2010/2011:   1.Real Madrid             12   10  2  0 33 – 6    32 
 

“Marile eșecuri” ale lui Mourinho în 3 campionate 
 

Leiria :   2001/02    0-2 Varzim

Porto:     2001/02    0-3 Belenenses

                2003/04    0-2 Gil Vicente

Chelsea: 2005/06    0-3 Middlesborough 
                2006/07    0-2 Liverpool 
                2007/08    0-2 Aston Villa

Inter:      2008/09    1-3 Atalanta 
                2009/10    1-3 Catania
 

Palmares Mourinho: 

Titluri de campion: 6 (2 cu Porto, 2 cu Chelsea, 2 cu Inter)

Cupă națională:       3 (1 cu Porto, 1 cu Chelsea, 1 cu Inter)

Cupă  a Ligii:            2 (2 cu Chelsea)

Supercupă:                4 (1 cu Porto, 1 cu Chelsea, 2 cu Inter) 

Liga Campionilor:   2 (1 cu Porto – 2004, 1 cu Inter – 2010)

Cupa UEFA              1 (1 cu Porto – 2003)

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.