Dacă m-ar întreba cineva care a fost motivaţia ieşirii publice de marţi a preşedintelui Traian Băsescu, recunosc că aş fi pus în oarecare încurcătură. Pentru simplul fapt că şeful statului nu a spus nimic nou faţă de discursul său din ultimele luni.
Nici măcar nu a transmis un mesaj de încurajare pentru cetăţenii din ce în ce mai oropsiţi ai acestei ţări. Totuşi, ieşirea preşedintelui a avut un scop precis: acela de a cauţiona porcăriile – da, acesta este termenul – făcute de guvern şi majoritatea parlamentară (PDL, UDMR, UNPR, Minorităţi) în ultimul timp, să le albească şi să le prezinte ca fiind corecte şi utile pentru cetăţeni.
Şi dacă tot s-a aflat în lumina reflectoarelor, Traian Băsescu a ţinut să se răfuiască, violent, cu justiţia. Cât timp judecătorii i-au răspuns în mare măsură la comenzile politice, Traian Băsescu nu s-a atins de justiţie. Atunci a fost bună. Pentru preşedinte. De când o parte a magistraţilor au înţeles că trebuie să fie independenţi, „nu există niciun sistem de justiţie din interiorul UE care să fi făcut atâta rău locuitorilor cât a făcut sistemul de justiţie din România românilor”. Suntem în faţa unei aprecieri fără precedent făcute de un Traian Băsescu, care, de fapt, ne-a spus pe şleau că nu agreează independenţa magistraţilor: „Avem o justiţie independentă, care consideră că ei i se cuvine tot, iar de români nu-i pasă”. Nu ştiu dacă acest atac nefondat (acum) şi fără precedent la adresa justiţiei îi va intimida pe magistraţi. Personal nu cred în această variantă. Pentru că este totuşi o mare deosebire între ei şi judecătorii Curţii Constituţionale puşi în funcţie de PDL, UDMR şi Preşedinţie. Cum au fost făcuţi „penibili” de către şeful statului pentru două decizii în care nu era loc de întors, judecătorii Curţii Constituţionale afiliaţi Puterii, au luat poziţia de drepţi şi şi-au renegat propria jurisprudenţă, fapt fără precedent în analele justiţiei. Dacă este cineva din zona justiţiei care a făcut mult rău românilor, atunci, da, către cinci judecători ai CCR trebuie să ne îndreptăm privirea. Prin atacul la adresa justiţiei, Traian Băsescu mai încearcă să împuşte un iepure, şi anume să ne prezinte viitorul ţap ispăşitor pentru ratarea aderăriii la termen în spaţiul Schengen. Oricâte probleme ar fi în interiorul CSM (să fie clar şi să nu cădem în plasa întinsă de Traian Băsescu, CSM nu înseamnă justiţia română), eşecul pe linie de Schengen nu are vreo legătură cu justiţia. Şi Traian Băsescu ştie foarte bine acest lucru. În presa străină, mai mulţi oficiali au spus clar care sunt bubele României: sistemul informatic din zona frontierelor şi exagerarea acordării cetăţeniei române pentru zeci de mii (dacă nu chiar sute de mii) de locuitori ai Republicii Moldova. În acest caz, vinovaţii pentru ratarea intrării în spaţiul Schengen trebuie căutaţi în curtea MAI şi a Palatului Cotroceni. Dar l-aţi văzut vreodată pe Traian Băsescu făcându-şi mea culpa?
În rest, preşedintele a dat notă de trecere noilor încălcări ale regulamentelor în Parlament – „se pare că s-au găsit resurse de vot ca, până la urmă, să fie introduse pe ordinea de zi legile care constituiau obligaţiile noastre în raport cu FMI” -, a girat neconstituţionala procedură privind adoptarea Legii educaţiei (la acest capitol nu a pierdut ocazia de a critica reforma făcută în anii ’96-’98, uitând însă să spună că a fost unul dintre miniştrii cu influenţă ai respectivei perioade – nu de alta, dar trebuia încondeiat liberalul Andrei Marga, un adversar redutabil şi credibil al pedeliştilor) şi nu a uitat să spună că vor mai fi tăieri şi în 2011.
Nu l-am auzit pe Traian Băsescu comentând într-un fel sau altul o declaraţie a unui ministru al Cabinetului Boc referitoare la o viitoare autonomie teritorială a unei zone din România şi nici comentând, măcar în ceasul al 12-lea, marea fraudă comisă acum trei luni în Cameră de Roberta Anastase. A comentat însă faptul că „încă avem un procent foarte ridicat alocat cheltuielilor sociale şi pensiilor”. Acesta este cel care se intitulează preşedintele tuturor românilor. Inclusiv al pensionarilor pe care îi vrea să-şi mai rărească rândurile. Înţelegi ce vreau să spun.
