Cel mai nou proiect cinematografic semnat de regizorul Radu Jude, filmul de montaj „Țara moartă“, a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, arată un comunicat de presă. Evenimentul, ajuns la cea de-a 70-a ediție, va avea loc luna viitoare, în perioada 2 – 12 august 2017. Este pentru al doilea an consecutiv când Radu Jude se află în selecția prestigiosului festival din Elveția, în 2016 fiind prezent cu lungmetrajul „Inimi cicatrizate“, producție care a câștigat Premiul Special al Juriului, dar și Don Quijote Prize, oferit de International Federation of Film Societies. „Țara moartă“ a fost inclus în secțiunea „Signs of Life“, program dedicat cineaștilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic. Filmul, prezentat în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8.500 ale colecției Costică Acsinte.
Şerban Pavlu şi Radu Iacoban sunt protagoniştii peliculei lui Creţulescu
Aceeași manifestare a selectat în competiția oficială „Charleston”, povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format“ din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, primul film de lungmetraj pe care îl regizează Andrei Creţulescu. Este un film trist, dar nu disperat, este un film hazliu, dar nu vesel. E un film la care „să râzi și să plângi, să plângi și-apoi să râzi iară și iară“, spune regizorul Andrei Crețulescu, folosind vorbele lui Leonard Cohen.
În secțiunea rezervată peliculelor de metraj scurt și mediu, din cadrul festivalului de la poalele Alpilor Elvețieni este programată și proiecția producției „Haine Negre“, de Octav Chelaru.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.