Muftiul Ierusalimului Mohammed Hussein a fost arestat vineri, la Ierusalim, de poliţia israeliană,în urma unui atac în care doi poliţişti israelieni au fost ucişi, au anunţat apropiaţi ai acestuia, relatează AFP.
Marele muftiu se afla, la momentul arestării, într-o reuniune cu alţi palestinieni, în apropiere de Poarta Leilor, în vechiul oraş, cu scopul de a denunţa închiderea Esplanadei Moscheilor în urma atacului.
Poliţia isralieană nu a confirmat această arestare.
”O unitate specială a poliţiei l-a arestat pe şeic” în apropiere de Esplanada Moscheilor, a declarat Khaled Hamo, una dintre gărzile sale de corp.
”Noi nu ştim nimic despre tatăl meu care a fost condus la un post de poliţie”, la Ierusalimul de Est anexat şi ocupat, a declarat fiul său Jihad Hussein. ”Eram, cu el, nu a făcut nimic şi nu ştiu de ce l-au arestat”.
Această reţinere a avut loc la câteva ore după ce trei arabi israelieni au deschis focul în oraşul vechi Ierusalim şi au ucis doi poliţişti, după care au fost urmăriţi şi omorâţi pe Esplanada Moscheilor.
În urma atacului, poliţia a anunţat închiderea tuturor intrărilor pe Esplanadă, al treile loc sacru al silamului, şi anularea rugăciunii de vineri în edificiu, situat în Ierusalimul de Est.