Ministrul Dan Şova a vorbit sâmbătă, la Antena 3, despre intrarea în vigoare a noilor Coduri, dar și despre temerile președitelui Traian Băsescu.
Șova și-a exprimat totodată convingerea că Băsescu ar fi „speriat” întrucât ar apărea o problemă pentru “domnia sa”.
“Având în vedere că dl Traian Băsescu a promulgat Codul în urmă cu cinci ani, în mod evident, dânsul era foarte bine informat cu privire la faptul că intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală nu impietează, din punctul de vedere al ascultărilor, în niciun fel activitatea procurorilor cu privire la activitatea infracțională a oricărei persoane. Practic, este o reglemenatre mult mai modernă în care ascultările, atunci când vrei să le faci, trebuie să te duci la judecător și să arăți niște probe și niște motive rezonabile pentru care ceri ascultarea.
Nu se poate modifica art. 140 din Noul Cod dacă nu se modifică 305 din noua reglementare, cu referire la urmărirea penală. Aici este marea problemă care, eu susțin, că îl sperie pe președintele Băsescu. În noua reglementare a Codului de procedură penală, care spune președintele că este scut pentru corupți, apare o problemă pentru domnia sa. Noul Cod de procedură penală îi anulează imunitatea inventată de Daniel Morar în 2005″.
Potrivit lui Dan Şova, noul Cod permite anchetarea lui Traian Băsescu.
“În cazul Nana, se pot cerceta din punct de vedere penal toate faptele, toate implicaţiile. Nu se poate începe urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu, dacă are vreo implicare, până nu îşi termină mandatul. Dar se pot aduna toate probele(…). I se ridică imunitatea de cercetare. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu casa din Mihăileanu. “, a spus Şova.