CCR a finalizat analizarea Constituţiei

Curtea Constituţională a a finalizat duminică analizarea Constituţiei.

CCR a finalizat analizarea Constituţiei

Curtea Constituţională a a finalizat duminică analizarea Constituţiei.

Curtea Constituţională a a finalizat duminică  analizarea Constituţiei.

Potrivit unor surse din cadrul CCR, judecătorii au găsit 25 de articole ce trebuie refăcute.

Judecătorii au dat deja votul în legătură cu decizia Curţii, urmând să fie redactată minuta care va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.

În decizia Curții se vor regăsi toate articolele care încalcă limitele revizuirii, precum și recomandări, acolo unde este nevoie.

La finalul şedinţei, președintele CCR a declarat: „Nu putem trece cu vederea dacă se fac greșeli de punere în text. Este o decizie pe care sper să o motivăm în două săptămâni. Sperăm ca Parlamentul să țină seamă de ceea ce am recomandat.

Vom verifica dacă se respectă recomandările Curții. Dacă nu se ține cont, riscăm să avem o Constituție cu texte defecte.

De exemplu, la un articol spune că președintele face ceva, iar la alt articol scrie că premierul face acel ceva”.

După analiza proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, CCR a decis că acele modificări aduse modului în care preşedintele desemnează candidatul la funcţia de premier sunt neconstituţionale.

De asemenea, CCR a mai constatat ca neconstituţionale şi modificării referitoare la durata mandatului Guvernului.

O altă decizie a judecătorilor Curţii se referă la creşterea numărului membrilor CSM reprezentanţi ai societăţii civile.

În proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei s-a propus ca alineatul (1) al articolului 103 să se modifice astfel: „Preşedintele îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică participante la alegeri care au obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. În cazul în care există mai multe formaţiuni politice care au participat la alegeri şi care au obţinut acelaşi număr de mandate, preşedintele îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianţa politică participante la alegeri, care au obţinut cel mai mare număr de voturi, potrivit rezultatului oficial al alegerilor”.

Constituţia actuală stabileşte că „preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

La finalul reuniunii de sâmbătă, preşedintele Curţii Constituţionale declara că fuseseră analizate primele 102 articole, el precizând că au fost găsite elemente de neconstituţionalitate la aproximativ 10 articole.

Proiectul revizuirii Constituţiei a început anul trecut, iar ultimele amendamente au fost aprobate la începutul acestei luni.

Curtea Constituțională a început vineri discuțiile pe marginea revizuirii Constituției, proiectul de revizuire a Legii fundamentale fiind înregistrat pe 7 februarie la CCR.

Curtea trebuie să se pronunțe până pe 17 februarie asupra respectării dispozițiilor constituționale privind modificarea Constituției.


Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.