Ştirile care parvin din Peninsula Crimeea vorbesc despre o întărire a controlului forţelor proruseşti, în vreme ce la Moscova şi în principalele capitale occidentale par să aibă prioritate iniţiativele privind o reglementare paşnică a crizei din Ucraina. Cel puţin despre asta vorbesc convorbirile telefonice purtate cu Vladimir Putin de Angela Merkel, ea fiind la a nu ştiu câta conversaţie cu liderul de la Kremlin în ultimele zile, premierul britanic David Cameron, preşedintele Barack Obama. La cele de mai sus adaug că, în weekend, aflat la Key Largo în Florida, Obama a vorbit la telefon cu premierii britanic, David Cameron, şi italian, Matteo Renzi, cât şi cu preşedintele francez Francois Hollande. De asemenea, el a vorbit, tot la telefon, şi cu preşedinta Lituaniei, Dalia Grîbauskaite, şi omologii săi leton, Andris Berzins, şi estonian, Toomas Hendrik Ilves. Convorbirile au avut în vedere criza din Ucraina, ceea ce ne face să spunem că niciodată după încheierea Războiului Rece nu s-a mai consemnat aşa ceva în sfera raporturilor internaţionale. Am în vedere şi cele patru convorbiri telefonice într-o săptămână purtate de John Kerry şi Serghei Lavrov, în afara întâlnirii lor din Paris. Este limpede că, deşi lumea a traversat primul război din Golf, următoarele intervenţii americane din Irak, care au culminat cu invadarea acestei ţări din martie 2003, bombardarea fostei Iugoslavii din primăvara lui 1999 sau intervenţia americană din Afganistan, o atare concertare la cel mai înalt nivel nu a mai avut loc. Se pot face multe comentarii din această perspectivă şi s-ar putea sublinia că, şi în cazul primului război din Golf, SUA au realizat o largă susţinere internaţională, dar lucrurile sunt diferite azi. Când spun acest lucru mă gândesc la ceea ce scria luni „Courrierinternational. fr” într-un articol propriu: „Procesul care este în curs deja de câţiva ani a luat sfârşit oficial: era postsovietică s-a terminat, organizarea unipolară a lumii nu mai există, Rusia şi-a regăsit statutul său de pol global al forţei, făcând dovada unei suveranităţi absolute pentru a lua deciziile necesare în apărarea intereselor sale. Pentru prima oară după căderea URSS, ea a decis să recurgă la armată pentru a-şi restabili sfera de interese”.
La cele de mai sus aş adăuga că, în intervenţiile sale publice, Putin susţine că privilegiază calea diplomatică pentru rezolvarea crizei şi adaugă că trebuie respectate drepturile şi aspiraţiile populaţiei rusofone din această ţară şi îndeosebi ale celei din Ucraina. Dintr-o atare perspectivă, la ora actuală lucrurile sunt destul de clare: 1. Suntem cu doar şase zile înainte ca în Crimeea să aibă loc referendumul privind realipirea peninsulei la Rusia, iar încordarea în regiune creşte pe zi ce trece; 2. Autorităţile de la Kiev fac eforturi disperate spre a calma situaţia din restul ţării, mai ales din est, unde, aşa cum s-a întâmplat la Doneţk, populaţia prorusă este foarte activă; 3. Ele îşi înmulţesc contactele cu statele vestice în speranţa că astfel vor putea consolida poziţiile, numai că declaraţiile sau călătoriile diplomatice nu vor diminua acuitatea problemelor economice grave cu care se confruntă populaţia. Luni, agenţia France Presse transmitea un reportaj din Kiev în care vorbea despre creşterea preţurilor, devalorizarea serioasă a monedei naţionale, hrîvnia, şi temerile populaţiei faţă de un acord cu FMI întrucât ea crede că banii împrumutaţi sau primiţi ca ajutor nu vor ajunge la oameni simpli; 4. În SUA, de la care se aşteaptă marea cu sarea în reglementarea crizei, există voci de seamă potrvit cărora Washingtonul este „prost plasat pentru a da lecţii în acest caz”.
„Să fim realişti. Una este să spui că «nu se acceptă» preluarea controlului Crimeei de către Rusia, aşa cum au făcut-o numeroşi experţi în politică externă. Când trebuie făcut un lucru pentru a împiedica aşa ceva, este cu totul altă poveste. Mă înşel eu sau retorica privind criza din Ucraina dă impresia că întreg Washingtonul suferă de amnezie? Suntem şocaţi – şocaţi! – că o mare putere militară ar putea inventa un pretext pentru a invada o ţară mai mică sau mai slabă? Sunt dezolat, dar oare să se fi uitat evenimentele neplăcute survenite în Irak acum câţiva ani? Să fie clar: sunt de partea guvernului ucrainean legitim, şi nu de cea a regimului neo-imperialist rus. Dar, sincer, SUA sunt foarte prost plasate pentru a cere respectarea absolută a integrităţii teritoriale a statelor suverane. Înaintea Irakului a fost Afganistanul (e vorba despre invadarea acestei ţări după atacurile de la 11 septembrie 2001- n.n.), a fost Războiul din Golf, a existat Panama (teritoriu invadat de SUA în decembrie 1989 – n.n.), a fost Grenada (aceeaşi situaţie ca în cazul anterior -n.n.). Şi atunci când noi condamnăm Moscova pentru agresiunea sa scandaloasă, ne rezervăm dreptul de a trage rachete asupra Pakistanului, Yemenului, Somaliei şi Dumnezeu mai ştie unde. Nimic din toate astea nu-l autorizează pe Vladimir Putin să separe Crimeea de restul Ucrainei şi să reintegreze peninsula în imperiul rus. Dar este dificil pentru SUA să facă obiecţii de principiu, chiar dacă afirmaţia lui Putin potrivit căreia resortisanţii ruşi din Crimeea sunt ameninţaţi se dovedeşte la fel de nefericită precum cea a Administraţiei Bush potrivit căreia Saddam Hussein deţinea arme de distrugere în masă. Obama a fost clar în condamnarea intervenţiei lui Putin. Cei care impută acţiunea rusă «slăbiciunii» sau «ineficacităţii» politicii externe americane sunt cinici sau iresponsabili. Este în van să fluturi sabia dacă toată lumea ştie că nu ai nicio intenţie s-o foloseşti. Nici o ameninţare militară credibilă a SUA nu l-ar putea constrânge pe Putin să restituie Crimeea dacă el nu are intenţia s-o facă. Problema este de a şti dacă există un mijloc să se încline balanţa de partea analizei costurilor şi avantajelor făcută de Putin. Preşedintele rus nu are de ce să se teamă de Consiliul de Securitate întrucât Rusia poate opune veto-ul său la orice propunere de acţiune. Exluderea Rusiei din G8 ar afecta prestigiul Moscovei, dar nu va tulbura somnul lui Putin. Ameninţările cu sancţiuni sunt mai uşor de fluturat decât de aplicat. UE depinde de Rusia pentru o mare parte din gazul său natural, ceea ce-i oferă lui Putin un mijloc de presiune considerabilă. În general, Europa nu ţine absolut deloc să asiste la o reluare a Războiului Rece, iar Putin o ştie. Dacă preşedintele rus este abil, el va propune soluţia următoare: Rusia va obţine posesia exclusivă cau comună a Crimeei. Ucraina şi fostele republici unionale sovietice nu uită că Moscova le supraveghează atent, iar toată lumea se calmează. E trist pentru Ucraina, dar, văzând lucrurile într-o manieră realistă, este un târg pe care toată lumea l-ar putea accepta”.
Acesta este editorialul semnat de Eugene Robinson, apărut la 6 martie în foarte influentul ziar american „The Washington Post”.
