Update Cel puţin 54 de persoane au fost rănite dintre care una în stare gravă, într-un accident în care a fost implicat un tren în Barcelona, indică un nou bilanț anunțat de autorități.
Accidentul s-a produs în momentul în care trenul intra în gara Francia, din centrul Barcelonei.
Garnitura nu a frânat la intrarea în gară şi a lovit tampoanele de la capătul liniei. Forţa impactului a distrus botul locomotivei şi a dus la desprinderea unei bucăţi de metal.
Mulţi pasageri erau deja în picioare, pregătindu-se să coboare, atunci când trenul s-a izbit de tampoane.
Serviciile de protecție civilă au anunțat că a fost activată alerta Ferrocat, planul de urgență feroviară. Ferrocat le-a recomandat locuitorilor din Barcelona să evite gara Francia.