În sfârşit m-am liniştit. Deşi nu, încă, în totalitate. Am aflat când şi cu cine şi-a pierdut virginitatea un personaj pe care autorii unor manuale pentru liceu i l-au preferat lui Mircea cel Bătrân şi altor domnitori români care au făcut istorie: Andreea Esca. Nu m-am liniştit pe deplin, fiindcă tot nu am aflat încă ce salariu are la Pro TV, una din marile dileme, dacă nu chiar trileme – vorba unui banc –, ale presei româneşti. S-au făcut tatonări, presupoziţii, dar nu am aflat ceva clar. Un mister profund care continuă să mă bântuie.
Un altul, deşi nu chiar de aceeaşi talie, rang, sau importanţă, este dacă Victor Ponta se va hotărî ori nu, până la urmă, să candideze la prezidenţiale. Pe unde aleargă în campania electorală pe care şi-a început-o de mult, pe banii statului, evident, declară acelaşi lucru, ca o placă stricată de patefon: dacă mă sprijiniţi voi, locuitorii din acest oraş, voi candida. Aplauze, urale frenetice ale celor câteva sute de participanţi la mitinguri, apoi se duce mai departe cu aceeaşi placă ce hârşâie deja supărător la ureche, precum orice lucru uzat, utilizat în exces.
De departe însă, cel mai mare mister este cine va fi candidatul unic al dreptei, aflată în plin proces de unificare, cum s-ar zice. Buldogul de la PDL, abia consolat după semnele de adio de la perdeluţă ale lui Băsescu, semne ce i-au zdrobit inima, la vremea lor, a bătut laba cu Crin Antonescu pe tema unicatului. Iar fostul premier unguent, MRU, cu oarece ambiţii şi el în domeniu, a declarat, cu ocazia unei convorbiri „en tête-à-tête” cu fostul lider al PNL, că nu se cramponează de candidatura oferită de propriul său partid – care numai ce obţinuse vreo două procente la alegerile europarlamentare –, fiind dispus să renunţe la ea în favoarea unui candidat care să scoată dreapta din fundătură, ca să nu folosesc un termen neadecvat, deşi mai aproape de realitate.
Mă întreb cu mirare despre care dreaptă se tot vorbeşte cu atâta foc, pe toate drumurile. Dreapta guvernului Boc, evidenţiat prin introducerea impozitului forfetar ce a băgat în mormânt sute de mii de firme mici, măsură la fel de scumpă şi guvernului Ponta de astăzi, de stânga? Sau dreapta lui MRU, pe care numai scurta lui existenţa l-a împiedicat să adâncească prăpastia în care se zbătea economia naţională? Căci singurul guvern care a promovat o politică mai de dreapta a fost guvernul condus de un liberal, căruia mi-e şi ruşine să-i mai pomenesc numele, precum unui onorific preşedinte de partid.
Dar vorba lungă, sărăcie. Ce să mai despicăm firul în patru? De dreapta se vor, de dreapta să fie. Să ne întoarcem mai bine la oile noastre, recte la cel ce va fi nominalizat de această dreapta unificată, deocamdată doar ca intenţie, totuşi.
Dacă e să ne luăm după sondajele mincinoase ce i-au umflat lui Ponta procentele cu 6 până la 7 puncte, scăzându-le cam în aceeaşi măsură pe ale rivalilor, pe locul întâi s-ar situa Klaus Johannis, singurul care, zic tot ele, l-ar putea înfrunta cu oarecare succes pe actualul premier la alegerile din noiembrie. Iar Crin Antonescu ar simţi în ceafă suflarea geroasă a lui MRU, care în unele cercetări îl şi depăşeşte, cu un procent, două. Dându-le totuşi crezare, lucru ce nu ne e deloc la îndemână, având în vedere felul cum s-au făcut de râs instituţiile respective, descalificându-se definitiv, nu aflăm totuşi nimic, având în vedere situaţia neclară şi a lui Antonescu, şi a lui Johannis. În declaraţiile de până acum, primarul din Sibiu nu a dat deloc de înţeles că s-ar pregăti de o altă candidatură decât aceea la şefia PNL. Ceea ce lasă teren liber oricăror speculaţii în legătură cu o înţelegere, sau un blat între cei doi, ca la fotbal. Adică unul să rămână cu prezidenţialele, celălalt cu partidul, ca să nu se calce pe bătături între ei.
Nu pot să închei fără să amintesc declaraţia bombă, de ultimă oră, a lui Ponta, cum că, la alegerile prezidenţiale din 2009, l-ar fi votat pe Antonescu şi nu pe Geoană. Nu că i-aş da cât de puţin credit mincinosului naţional nr. 1 care, în situaţia în care dezvăluie un fapt real, se aşază pe ultima treaptă a moralităţii umane şi chiar politice, aceasta din urmă, după cum ştim, neavând prea mult de a face cu morala, cel puţin pe la noi. Tocmai Ponta, pe atunci şeful campaniei electorale a lui Geoană, vine acum şi ne spune cu seninătate, de parcă ar fi cel mai obişnuit lucru din lume, că l-a votat pe rivalul celui ce l-a angajat. Mai interesant ar fi de ştiut scopul în care se face o asemenea declaraţie. Adică merită să-şi scuipe în aşa hal propriul obraz cu o asemenea declaraţie?
Prefer să nu dau tot eu răspunsul.
