Din Clujul studenţiei sale, unde revenise pentru tradiţionala întâlnire cu colegii de facultate, un distins academician m-a întrebat dacă ştiu cine e scriitoraşul din Caracal care, în urmă cu câteva zile, a redactat un text de o măgărie fără seamăn la adresa Transilvaniei şi a acestui oraş superb, text care, după cum mi se explica, a răvăşit lumea din urbe. Luat repede, răspund că, din Caracăl (aşa îi ziceau bunicul meu, notarul comunei Bobiceşti, şi cei de-o vârstă cu el oraşului reşedinţă a judeţului Romanaţi, în care mergeau cu treburi oficiale, dar şi la cumpărături, ei preferându-l Slatinei, deşi era mult mai aproape), îi ştiu pe publiciştii Şerban Cionoff, a cărui dramă familială o aflasem încă de când eram elev de liceu la Balş, cu mult înainte de a deveni colegi de presă, şi, pour la bonne bouche, pe DDD+OTV, plus, desigur, pe Marius Tucă. Acum, când scriu aceste rânduri, îmi vine în minte şi nea Nae, scriitorul Nicolae Paul-Mihail, tot caracalean, dar stabilit la Sinaia, un epigramist excepţional şi un bun autor de literatură pentru copii şi adolescenţi, care se revendica mereu din Romanaţi şi se afla în avangarda celor care militau pentru reînfiinţarea acestui judeţ cu nume istoric, sacrificat în favoarea Oltului când s-a făcut ultima împărţire administrativ-teritorială a ţării. Pe urmă, auzisem ceva despre întâmplarea cu scriitoraşul invocat, dar nu i-am dat atenţie. M-am documentat prin intermediul internetului, dumirindu-mă imediat că se face mult zgomot pentru nimic, totul pornind de la o însăilare de vorbe postată de individ pe pagina personală de Facebook, asta în condiţiile în care amintitul internet oferă oricui prilejul să aibă un fel de ieşiri în public, chiar dacă el este grandoman, capsoman sau mitoman, ori respectiva insă are un creier stătut ca şi Balta Gării din Balş, iar după ce scrie câteva cuvinte gen „ma-m dusî la zacuţii şi a-m făcut bai goale” capătă o migrenă teribilă şi o doare din încheieturi mâna cu care a transcris textul de mai sus.
M-a intrigat, totuşi, amploarea reacţiei celor din Cluj-Napoca, pe care-i ştiam oameni echilibraţi şi raţionali, şi m-a derutat faptul că, aşa cum scria un ziar local, „politicienii şi opinia publică clujeană (sic!)” au reacţionat dur la textul ipochimenului caracălean. Erau citate opiniile unui sociolog destul de cunoscut în ţară, ale unui senator udemerist şi ale unui publicist asupra căruia voi reveni ulterior. Deocamdată remarc că, fără să-i fi citit ceva din „operă”, toţi îl consideră scriitor, când de fapt e un cabotin, iar despre insanităţile din textul lui au cele mai radicale cuvinte. Recitind, la rândul meu, însăilarea respectivă, rămân la prima opinie: individului nu trebuie să i se acorde niciun fel de atenţie, dacă este ignorat se stinge în suc propriu, altfel, ne trezim cu o repetare a cazului acelui ins de prin Baia Mare care l-a scos din fotbal pe marele Ilie Balaci, rupându-i ligamentele de la un genunchi, pentru ca ulterior să apară în lume şi să se laude la unul sau altul că este cel care l-a terminat pe cunoscutul fotbalist oltean. Asta era faima lui!
Nu voi cădea nici în capcana de a relua textuleţul scriitoraşului caracălean şi nici nu-i voi scrie numele, notez doar că are 30 de ani, rezultă că a făcut Facultatea de Litere din Craiova, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a profesat gazetăria, pentru ca acum să se declare „şomer prin căsătorie”. A publicat şi nişte cărţi, nu ştiu dacă sunt mai groase decât o lamă de ras şi mai ales cine i le-a citit sau recenzat şi ce valoare au, dar am aflat că este membru stagiar al Uniunii Scriitorilor. Din această ultimă perspectivă nu mă mir, întrucât cred că, mai nou, unele uniuni de creaţie au devenit un fel de „mame ale răniţilor”. „Transilvania jegoasă”, „bozgorime clujeană”, „ardelencele bărbătoase la chip”, „literatură proastă”, „scriitori de cazan”, „curve-n copite”, „grofoi cu scrot de tablă” – înjurături de mahala, trivialităţi, aberaţii lexicale reprezintă arsenalul unui puţoi, cum li se zice în Oltenia celor care, ca el, nu sunt de băgat în seamă. Cum se justifică el? „Nu cred că e un mesaj dur. Am postat pe pagina PERSONALĂ. Românii mor de foame. Nu cred că sunt eu răul acestei ţări. Eu? Un biet scriitor… Am folosit un mesaj Gonzo a la Hunter S. Thompson şi o tehnică de manipulare simplisimă. E o tehnică ce se învaţă la Facultatea de Jurnalism. În rest, cred că lucrează serviciile de informaţii. Foarte rău dacă nu o fac. România nu are presă. Deocamdată. Va avea. Voi avea eu grijă de asta. Eu şi mâna de oameni liberi din ţara asta, căci nu sunt singur. 2014 e anul în care vom ieşi definitiv din comunism. Mulţi jurnalişti învaţă comunismul şi şpaga. E treaba lor. Fiecare după posibilitățile fizice şi mentale”. Caracudi? Agamiţă Dandanache? Amândoi.
Cu toate astea, diversiunea caracăleanului a prins chiar la Cluj-Napoca, îndeosebi la ziarul care, acum 15 ani, a făcut rating publicând manifestul „M-am săturat de România!”, semnat de Sabin Gherman, care, astfel, a căpătat o popularitate nefirească. La urma urmei, urmaşul acestuia din Caracăl nu altceva are în vedere, iar cotidianul care l-a lansat pe Sabin Gherman nu putea scăpa acum ocazia de a relua diversiunea sa şi de a o amplifica. Mai întâi se susţine că amintita însăilare a scriitoraşului regăţean este o replică la „manifestul” respectiv. Apoi, ca lucrurile să aibă greutate, se republică acel text, precedat, cum spuneam la început, de nişte opinii „abilitate”. Evident, nu putea lipsi profesorul de cabotinism, autorul „manifestului”, care declară că „statul să îi asigure medicaţia potrivită şi gratuită” urmaşului său. „Dacă ăsta se consideră literat şi eu consider că uneori istoria strănută şi îi dau MUCII (subl. n.) pe dinafară. De data asta MUCII (subl.n.) au nimerit în Caracal”, se dă în stambă amintitul Gherman. Citind reacţia lui, nu poţi zice decât: uite cine vorbeşte! Un alt ziar clujean ce amplifică aiurea scandalul reia cunoscuta vorbă potrivit căreia la Caracăl s-a răsturnat carul cu proşti. E adevărat, dar cotidianul uită să adauge esenţialul: proştii s-au răspândit peste tot!
În ce mă priveşte, cred că diversiunile ce au ca subiect Transilvania nu pot trece de nivelul intelectual rudimentar al autorilor lor.
