Italia a făcut anti-joc sperând să apere un 0-0. Marea vedetă Balotelli a fost zero barat. Italienii acuză vehement arbitrajul, dar au fost iertaţi de un 11 metri. Costa Rica nu a pierdut nici cu Anglia.
Italia – Uruguay 0-1 (0-0)
Italia pleacă acasă după 0-1 cu Uruguay. Dacă înainte de începerea turneului final cineva ar fi spus că Italia şi Anglia vor fi eliminate într-o grupă cu Costa Rica, cu siguranţă i s-ar fi recomandat să se adreseze unui medic.
În meciul decisiv pentru ocuparea locului 2 (Costa Rica era deja calificată şi cu greu putea pierde primul loc), Italia şi Uruguay au oferit un joc de slabă factură tehnică în care, cel puţin în prima repriză, ambele echipe s-au preocupat mai mult de apărare. Italia a vrut să se califice prin apărarea scorului de 0-0 cu care a început partida. Pentru a-şi atinge scopul, a uzat de toate mijloacele „specifice”. La orice atingere (fault sau nu), italienii se tăvăleau pe jos urlând acoperindu-şi faţa cu mâinile. Ei încercau să sensibilizeze arbitrul să acorde cartonaşe adversarului, ştiut fiind faptul că lovirile peste faţă se lasă cu cartonaşe. În atac, Italia nu a contat în prima repriză, dar nici Uruguay-ul nu a făcut mare lucru. O singură fază periculoasă, rezolvată de portarul Buffon. Superstarul Balotelli a fost zero barat, în plus a luat un „galben” (care trebuia să fie „roşu” curat”, pentru că a ajuns cu crampoanele pe capul unui adversar) şi cum mai avea unul din etapele precedente, automat ar fi fost suspendat dacă Italia se califica. La pauză, Balotelli a fost schimbat, dar înlocuitorul său Parolo a fost şi el tot un mare zero. Ca şi Marchisio, de la care se aşteptau foarte mult. Marchisio a luat un „roşu” direct pentru un fault mai puţin periculos decât cel al lui Balotelli. Italienii au protestat violent şi au acuzat arbitrul de sprijinire a sud-americanilor. Arbitrul însă a închis ochii la o ţinere clară în careu a lui Suarez chiar la puţine minute după eliminarea lui Marchisio. În partea a doua a jocului, Uruguay-ul a ieşit la atac, doar victoria asigurându-i calificarea. Italienii au fost tot inexistenţi în atac, având doar câteva contraatacuri firave. În minutul 81, la un corner, fundaşul Diego Godin înscrie cu capul din 6 metri şi Italia se aruncă disperată în atac. Nu reuşeşte nimic, deşi a mai avut la dispoziţie cu tot cu prelungiri încă 15 minute. Ultimele 2 minute şi jumătate vârf de atac a jucat portarul Gigi Buffon. Eliminarea Italiei este justă. A jucat bine doar meciul din prima etapă cu Anglia, a jucat foarte slab cu Costa Rica şi a făcut 80 de minute de anti-fotbal cu Uruguay. Sud-americanii au impresionat şi ei doar cu Anglia, iar acum cu Italia au câştigat, dar nu au convins.
Casetă tehnică:
Natal: 33o
Estadio Das Dunas
Spectatori:
Arbitru: Marco Rodriguez (Mexic)
Asistenţi: Marvin Torrentera, Marcos Quintero (Mexic)
Al patrulea oficial: Mark W. Geiger (SUA)
Au înscris: 0-1 (min.81 – Diego Godin)
Cartonaşe galbene: Balotelli, Di Sciglio – Arevalo Rios, Muslera
Cartonaşe roşii: Marchisio (min.60)
Italia: Buffon – Bonucci, Chiellini, Barzagli – Darmian, Verratti (min.75-Thiago Motta), Pirlo, Marchisio, De Sciglio – Immobile (min.71-Casano), Balotelli (min.46-Parolo)
Antrenor: Cesare Prandelli
Uruguay: Muslera – Ceceres, Gimenez, Godin, Alvaro Pereira (min.63-Stuani) – A. Gonzalez, Arevalo Rios, Lodeiro (min.46-Maxi Pereira), C.Rodriguez (min.78-Ramires) – Cavani, Luis Suarez
Antrenor: Oscar Washington Tabarez
Total şuturi: 9 – 14
Şuturi pe spaţiul porţii: 5 – 9
Cornere: 3 – 3
Faulturi: 19 – 20
Offsides: 3 – 1
Faze de atac: 36 – 37
Mingi recuperate: 47 – 51
Mingi pierdute: 89 – 79
Total pase: 568 – 446
Pase corecte: 452 – 323
Distanţă de teren acoperită: 106.397 metri – 104.314 metri
Timp efectiv în joc: 21 min. – 27 min.
Posesie: 55% – 45 %
MVP meci: Buffon (Italia)
Registrul erorilor de arbitraj
-
nu a acordat cartonal roşu lui Balotelli
-
nu a acordat penalty pentru Uruguay
-
nu a verificat dacă Suarez l-a muşcat pe final pe Chiellini, caz în care se impunea un cartonaş roşu
Costa Rica – Anglia 0-0
Meci plictisitor, un adevărat „somnifer”, chiar dacă în Brazilia s-a jucat la ora prânzului. Anglia a intrat pe teren cu 7 jucători noi şi nu a jucat nimic în prima repriză. Pentru amatorii de statistici, în primele 45 de minute, englezii nu au tras nici măcar un şut pe poartă. Şi au avut în faţă o echipă care a jucat cu frâna trasă, economic şi fără vreun obiectiv. În partea a doua a meciului, Costa Rica, şi ea destul de „liniştită” în primele 45 de minute, a dominat teritorial, şi-a creat ocazii de gol, dar nu a marcat. În ultima parte, antrenorul britanic a introdus „artileria grea”, dar Anglia a jucat tot şters. O eliminare ruşinoasă. Spectatorii din tribune şi o serie de ziare locale au publicat înainte de meci o poză celebră, cea a golului primit pe acelaşi stadion, în 1950, de la echipa de amatori a SUA, când s-a înregistrat cea mai mare surpriză din istoria campionatelor mondiale: SUA – Anglia 1-0. Asta a ajuns echipa care reprezintă cel mai puternic campionat din lume.
Casetă tehnică:
Belo Horizonte: 24o
Estadio Mineirao:
Spectatori: 57.823
Arbitru: Djamel Haimoudi (Algeria)
Asistenţi: Abdelhak Etchiali (Algeria), Redouane Achik (Maroc)
Al patrulea oficial: Alireza Faghani (Iran)
Cartonaşe galbene: G. Gonzales – Barkley, Lallana
Costa Rica: Navas – Gamboa, Duarte, Miller, Diaz, – Gonzalez, Tejeda – Ruiz, Borges (min.78 – Barantes), Brenes (min.59-Balafios) – Campbell (min.65-Urena)
Antrenor: Luis Pinto (Columbia)
Anglia: Foster – Jones, Cahill, Smalling, Shaw – Wilshere (min.73-Gerrard), Lampard – Milner (min.76-Rooney), Barkley, Lallana (min.62-Sterling) – Sturridge
Antrenor: Roy Hodgson
Total şuturi: 4 – 8
Şuturi pe spaţiul porţii: 3 – 3
Cornere: 3 – 7
Faulturi: 17 – 17
Offsides: 3 -1
Faze de atac: 15 – 23
Mingi recuperate: 54 – 55
Mingi pierdute: 85 – 91
Total pase: 468 – 552
Pase corecte: 333 – 404
Distanţă de teren acoperită: 108.978 metri – 107.481 metri
Timp efectiv în joc: 21 min. – 23 min.
Posesie:47%-53%
MVP meci: Navas (Costa Rica).