Ponta s-a răsucit din nou în privinţa difuzării înregistrării de la Cotroceni. Premierul spune că nu era obligat să-i dea explicaţii fiscale preşedintelui. Constituţia îl contrazice.
Aflat la ceremonia de absolvire a promoţiei 2014 a Academiei de Poliţie, premierul Victor Ponta a fost interpelat de ziarişti pe tema discuţiilor purtate luni seara la Cotroceni şi pe tema difuzării înregistrărilor.
Ponta s-a răsucit din nou
Întrebat dacă îl deranjează faptul că preşedintele a dat publicităţii înregistrarea video a discuţiilor, Ponta şi-a schimbat radical poziţia faţă de cea de luni seara: “Nu m-a deranjat, mă bucur ori de câte ori există transparenţă”.
Reamintim, luni seara tuna şi fulgera după difuzarea înregistrării. După care a menţionat că el este preocupat de problemele ţării, de activitatea guvernului.
Victor Ponta nu cunoaşte Constituţia?
La întrebarea „delicată” privind percepţia că el şi ministresa finanţelor au părut nepregătiţi la discuţie cu preşedintele, Ponta a dat un răspuns stupefiant.
„Noi am fost pregătiţi. Aveam toate cifrele şi datele. Dar nu eram obligaţi să-i arătăm preşedintelui cifre şi date” (Victor Ponta)„Noi am fost pregătiţi. Aveam toate cifrele şi datele. Dar nu eram obligaţi să-i arătăm preşedintelui cifre şi date. Executivul nu are obligaţia să-i de explicaţii preşedintelui privind elemente legate de politica fiscală. Nu este problema preşedintelui politica fiscală. Este problema guvernului”.
Da, premierul are dreptate. Guvernul stabileşte politica fiscală. Dar tot atât de adevărat este că preşedintele are dreptul, alternativă la promulgarea unei legi, să trimită o lege la reexaminare şi/sau să sesizeze Curtea Constituţională.
„Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită” (Art. 86, Constituţia României)Pentru cele trei decizii, preşedintele (indiferent cine este acesta) se consultă cu consilierii săi, sau poate cere să se consulte şi cu reprezentanţi ai guvernului. Art. 86 al Constituţiei prevede:
„Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită”.
Probabil că premierul nu cunoaşte acest articol din Constituţie.