Maria Şarapova ar putea renunţa la cetăţenia rusă, scrie prosport.ro care citează revista americană Page Six, după ce preşedintele Vladimir Putin a promulgat o lege legată de impozitarea averii celor care au dublă cetăţenie.
Noua lege îi obligă pe ruşii cu dublă cetăţenie să revină la Moscova până pe 4 octombrie pentru a-şi declara bunurile pe care le deţin. Conform statisticilor, circa 10 milioane de ruşi sunt în această situaţie. Printre aceştia se află însă şi multe vedete. Page Six scrie că mai mulţi sportivi sunt afectaţi de legea lui Putin, lege adoptată după ce Rusia a invadat Crimeea, iar SUA a impus o serie de sancţiuni. Printre aceştia se află tenismena Maria Şarapova, care locuieşte la Miami, sau jucători de hochei din NHL. Nici modelele care prezintă moda la New York nu sunt ocolite. Prin noua lege, ruşii cu dublă cetăţenie vor plăti impozite mai mari. Este de aşteptat ca o bună parte dintre aceştia să renunţe la cetăţenia rusă, notează publicaţia americană.