Baroneasa Margaret Thatcher a murit în această dimineaţă în urma unuii accident vascular cerebral, a declarat purtătorul său de cuvânt, Lord Bell. Avea 87 de ani. ’’Cu mare tristeţe, Mark şi Carol Thatcher anunţă că mama lor, Baroneasa Thatcher, a murit în urma unui accident vascular cerebral, în această dimineaţă’’, a spus el pentru The Press Association. ’’Un nou comunicat va fi făcut ceva mai târziu.’’
Margaret Thatcher a fost prima femeie care a condus guvernul britanic, între 1979 şi 1990. După retragerea din politică, Thatcher a dus o viaţă foarte retrasă şi a început să sufere episoade de demenţă senilă.
Declinul anilor ’70, o lecție și pentru România?
Primele crize petroliere, apropierea de pensie a generaţiei baby-boom de după Al Doilea Război Mondial, prima generaţie de europeni care gustase din plin beneficiile unui stat asistențial, ajutoarele de şomaj cu cost foarte ridicat în toate statele vestice şi o rată de înlocuire demografică care punea tot mai multă povară în spatele a tot mai puţini salariaţi. Acestea erau problemele Marii Britanii la venirea la putere a lui Margaret Thatcher şi, în egală măsură, motivele care i-au propulsat la putere pe conservatori. Sunt problemele cu care se confruntă Europa şi România de astăzi. Atunci, schimbarea a venit cu măsuri dure de dreapta, promovate în Marea Britanie de conservatori, iar în Franţa, oarecum paradoxal, de primul președinte socialist al celei de A Cincea Republici.
Thatcher, ca şi actuala doamnă de fier a Germaniei, Angela Merkel, a studiat chimia. Pasionată de politică încă din studenţie, ea ajunge lidera studenţilor conservatori de la Oxford, iar în 1950 este cea mai tânără candidată la parlamentare din Marea Britanie.
Ministrul care a scos „cornul şi laptele” din şcoli
Debutul în politica mare a fost făcut de Thatcher ca ministru al Educaţiei în cabinetul lui Eduard Heath. Atunci s-a remarcat prin decizia de a elimina laptele gratuit care se distribuia în şcolile din Marea Britanie. A fost o decizie care i-a atras antipatia şi care avea să anunţe viitoarea să politică: impozite reduse, piaţă liberă, privatizare, individ şi cât mai puţine politici sociale. Viitoarea Doamnă de Fier a demonstrat însă că nu pune deloc preţ pe raportul popularitate/nepopularitate. Echilibrarea bugetului era mult mai importantă decât programul laptelui gratuit.
Societatea nu există
Prima victorie a lui Thatcher, în 1979, a fost una timidă, obţinută mai degrabă pe un vot negativ la adresa laburiştilor lui James Callaghan. Dar măsurile extrem de curajoase, aproape nesăbuite după judecata seniorilor conservatori, aveau să-i aducă o imensă popularitate.
În primul rând, Thatcher, fiica unor mic burghezi, s-a luptat direct cu sindicatele miniere, după ce a luat decizia închiderii minelor de cărbune nerentabile. A mers chiar până la legi care limitau dreptul sindicatelor la grevă şi a trecut peste o tentativă a irlandezilor din IRA de a o asasina chiar în timpul grevelor din anii ’80.
Apoi, domnind peste sindicate demoralizate şi laburişti care îşi pierduseră busola, Thatcher a privatizat totul: a început cu micile întreprinderi deţinute de stat şi a mers până la marile monopoluri (telecomunicaţii, transport feroviar şi aerian, energie). Potrivit unor date, în Marea Britanie s-au privatizat peste un sfert din toate companiile tranzacţionate la nivel mondial de la jumătatea anilor ’80 şi până în 1990.
Întrega politică economică şi socială a lui Margaret Thatcher se poate rezuma în propriile sale cuvinte: ’’Societatea nu există. Există indivizi, bărbaţi şi femei, şi există copii”.
Reversul medaliei
Rezultatul a fost unul spectaculos la nivel economic, căci Marea Britanie a devenit dintr-un uriaş cu picioarele de lut ce trăia din amintirile interbelice o economie foarte eficientă. Însă, după cum scria istoricul britanic Tony Judt, ’’societatea a suferit un dezastru cu consecinţe catastrofice pe termen lung”. Sute de mii de şomeri rezultaţi în urma privatizărilor au ajuns să fie dependenţi de nişte ajutoare tot mai reduse, iar cheltuielile bugetare nu s-au redus cu nimic faţă de mandatele laburiste anterioare. În paralel a crescut şi rata infracţionalităţii, iar spaţiile şi serviciile publice, câte mai rămăseseră, au decăzut îngrijorător.
„Cetăţenii s-au transformat în acţionari, iar relaţiile dintre ei se măsurau în averi şi pretenţii, nu în servicii și îndatoriri. Spaţiul public a devenit o piaţă publică (…) Simpatizantul conservator tipic era, în caricaturi, agentul imobiliar la vreo treizeci şi ceva de ani, nu educat, dar foarte bine plătit (cu casă, maşină, concedii în străinătate, acţiuni la fondurile mutuale şi o pensie privată)’’, scria Tony Judt.
”Marea Britanie a dobândit treptat câteva dintre trăsăturile cele mai respingătoare ale modelului american atât de admirat de Doamna de Fier.”
Produsele secundare ale thatcherismului
Acesta era individualismul thatcherist, pe care Tony Blair, omul care a crezut că a renăscut stânga britanică, nu le-a criticat deloc după preluarea puterii, tocmai pentru că această ruinare a bazei tradiționale a laburiştilor, reducerea Marii Britanii la un centru financiar şi distrugerea laburismului de către Thatcher au fost sursele primordiale ale puterii tânărului Blair. Vreo asemănare cu caricaturile politice actuale din România?…
Şi încă un lucru. Margaret Thatcher, care şi-a primit supranumele de Doamnă de Fier tocmai de la liderii sovietici, a condus Partidul Conservator cu o asemenea mâna de fier încât la umbra sa nu a crescut absolut nimic, iar partidul a fost incapabil să dea ţării un prim-ministru capabil timp de două decenii sau chiar mai mult – un alt avantaj pentru laburiști.
”Am ridicat Marea Britanie în ochii lumii de la statutul de ţară falită şi incapabilă să se apere cum trebuie”
Pe plan extern, rămân memorabile cuvintele doamnei Thatcher către Bruxelles, la doar câţiva ani de la aderarea Marii Britanii la UE, în 1973. ’’Ce vreau, domnule Palmer, este simplu: vreau să ni se dea banii înapoi’’, a spus în 1979 noul premier britanic într-un interviu care a marcat eşecul răsunător al unui Consiliu European. Este politica de la care Londra nu a abdicat de atunci şi care acum o îndreaptă către un posibil referendum privind ieşirea din UE.
Hotărârea suprinzătoare a lui Thatcher a mai adus Marii Britanii un câştig: a marcat finalul declinului postimperial al regatului. Războiul din Insulele Falkland din 1982, împotriva Argentinei, sprijinul de care s-a bucurat atunci Londra din partea SUA şi a francezilor aliaţi în NATO au atras curajul de a recurge la cheltuieli militare până atunci de neconceput. Costul de 3 miliarde de lire sterline al războiului a fost o nimica toată faţă de cheltuielile ce au urmat apoi pentru modernizarea flotei de portavioane, a aviaţiei şi a trupelor amfibie. Politicile guvernelor John Major, Tony Blair sau Gordon Brown au continuat linia începută în Malvine, de implicare în războaie pe teatre îndepărtate şi lansarea în cheltuieli uriaşe de apărare.
Thatcher a fost şi unul dintre primii lideri politici de talie mondială care au sesizat potenţialul lui Mihail Gorbaciov ca agent al schimbării în URSS. ’’Îmi place domnul Gorbaciov, putem face afaceri împreună’’, spunea Doamnă de Fier în 1984, când l-a întâlnit prima oară. Peste câteva luni, Gorbaciov devenea liderul URSS. ’’Căutam pe cineva că el. Şi credeam că o asemenea persoană există, chiar şi într-o structura totalitară, pentru că credeam că spiritul individului nu poate fi strivit la Kremlin mai mult decât în Gulag’’, spunea Thatcher în memoriile ei. Acum, Gorbaciov va participa la înmormântarea Doamnei de Fier. A fost una dintre dorinţele ei.
Thatcher va fi înmormântată în cadrul unor funeralii ceremoniale, o treaptă sub funeraliile de stat, de care ultimul care a beneficiat în Marea Britanie va rămâne Winston Churchill.
