O explozie puternică s-a produs în noaptea de miercuri spre joi la o fabrică de îngrăşăminte din oraşul West din Texas.
Între cinci şi 15 persoane au murit, iar alte aproximativ 160 au fost rănite în urma exploziei, a anunţat poliţia. Bilanţul poate suferi modificări, însă „apreciază pentru moment între cinci şi 15 morţi”, a declarat în faţa presei sergentul W. Patrick Swanton, adăugând că trei spitale din regiune au tratat peste 160 de persoane rănite. Iniţial, presa locală a vorbit de moartea a cel puţin 60 de oameni.
Explozia s-a produs în uzina West Fertilizer, iar originea acesteia nu a fost stabilită încă.
Explozia a provocat incendii în clădirile învecinate.
Între 75 şi 100 de locuinţe şi birouri au fost complet distruse în jurul fabricii de îngrăşăminte în urma deflagraţiei, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de urgenţă.
Echipe de intervenţie au fost trimise la faţa locului, iar mai multe elicoptere au transportat răniţi.
Numeroşi locuitori din zonă au fost evacuaţi din cauza posibilităţii unei alte explozii, a transmis presa americană.
Primarul oraşului West din Texas, Tommy Muska, unde a avut loc o explozia, a declarat imediat după deflagraţie în cadrul unei conferinţe de presă: „A fost de parcă ar fi explodat o bombă nucleară. Un nor mare sub formă de ciupercă. Multe persoane au fost rănite. Multe persoane nu vor fi aici mâine”, a declarat Muska pentru CNN.
El a afirmat că fabrica a fost afectată de un incendiu înaintea exploziei.
Explozia a provocat un cutremur cu magnitudinea de 2,1, conform institutului american de geofizică USGS.