O tentativă de suicid eșuată a avut loc miercuri dimineață în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din Capitală.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, s-a aruncat în faţa metroului în această stație.
„Azi dimineață, la ora 7,00, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu a avut loc o tentativă de suicid, nereușită. Au venit autoritățile, iar omul a fost dus la spital, pentru evaluare. În prezent, în stația Constantin Brâncoveanu se circulă normal doar pe un fir, respectiv pe firul 2”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Metrorex, Evelyne Croitoru.
La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Bagdasar Arseni pentru investigaţii suplimentare. Acesta nu prezeintă leziuni vizibile şi este conştient, fiind necunoscut motivul pentru care a recurs la acest gest, au anunţat oficiali din Poliţia Capitalei, citați de Mediafax.
Pe firul 1, între stațiile Pipera — Constantin Brâncoveanu și Constantin Brâncoveanu — Berceni circulația trenurilor s-a desfășurat în jur de o oră în sistem pendul.