După finala câştigată cu greu de Steaua în faţa Concordia Chiajna, selecţionerul german Christopher Daum a mers să vorbească cu Laurenţiu Reghecampf, dar antrenorul român l-a evitat.
Întrebat dacă a vorbit cu Daum, Reghecampf a spus că nu crede că era momentul să discute cu el pentru că avea lucruri mai importante de făcut.
“M-a căutat, dar m-am gândit că a fost mai bine să stau lângă echipă să ne bucurăm de acest trofeu. În următoarele zile, când voi avea timp, voi vorbi și cu dânsul”, a spus Reghecampf, potrivit B1.ro.
Reacţia lui Reghecampf vine după ce zilele trecute a avut loc un schimb de replici între noul selecţioner german al naţionalei României şi patronul Stelei. Gigi Becali a spus că o parte dintre jucătorii stelişti nu ar vrea să joace la naţională sub comanda unui antrenor străin.
Steaua a câştigat Cupa Ligii cu 2 -1 în faţa celor de la Concordia Chiajna.