Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, acuză Ministerul Afacerilor Externe că le strică vacanțele românilor și îi panichează fără motiv de fiecare dată când are loc, undeva în lume, un eveniment care se rezolvă chiar de a doua zi.
Burcea a mai acuzat Ministerul că ”îi înnebunește” pe oameni și că îi dezinformează ”cu răutate”. În sprijinul afirmațiilor sale, el a susținut că, sâmbătă seară, cei care au intrat pe site-ul MAE puteau afla că nu se zboară dinspre și spre Turcia, lucru care era neadevărat.
„Asta e o dezinformare, pentru că niciodată nu au fost închise toate aeroporturile. E de prost gust că MAE nu face altceva decât să spună lucruri neadevărate de câte ori apar astfel de evenimente și să influențeze deciziile românilor. MAE trebuie să calmeze, nu să inflameze populația”, a declarat Alin Burcea pentru profit.ro.
MAE ar trebui să calmeze populația, nu să o inflameze, a mai susţinut Burcea
„Avem 7-8.000 de români acolo, în Antalya și Bodrum, și ce facem, stârnim panică? Noi, turoperatorii români, avem circa 100 de ghizi acolo, care vorbesc cu oamenii și iau pulsul. Oamenii sunt bine, sunt la plajă, și în loc să spună că vacanțele se desfășoară normal, ei pun paie pe foc și se apucă să spună că, aoleu…”.