Jurnalistul Liviu Mihaiu a scris pe Facebook că este onorat că numirea, “transferul”, sa în funcția de Guvernator al Deltei Dunării a avut o asemenea cotă, de un milion de euro.
El a ținut să precizeze că nu a știut și nici nu a participat la pretinsa tranzacție vehiculată în presă pentru nimirea sa în funcție. În dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost reținut noaptea trecută viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu pentru trafic de influență.
Conform unor surse judiciare, oficialul Băncii Centrale ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Vîntu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării în 2008 (Liviu Mihaiu, n.r.). Olteanu este suspectat că ar fi primit de la omul de afaceri un milion de euro şi alte beneficii pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării. Aceleași surse au precizat că banii au fost duși la Olteanu cash printr-un intermediar al lui Vîntu.
La auzul veștii că Olteanu a fost reținut de procurorii DNA, Mihaiu a scris că nimeni dintre cei implicaţi în acest scandal “sud-american” nu l-a sunat vreodată să-i ceară ceva. ”Pentru simplul motiv că astea au fost condiţiile pe care le-am pus Guvernului Tăriceanu pentru a accepta postul. Justiţia să-şi facă (toată) datoria!”, a spus Mihaiu. ”Mă bucur că am fost guvernatorul DD timp de aproape cinci luni (2008 – 2009) şi că printre măsurile pe care le pot pune pe masă azi sunt: interzicerea vânătorii, regulamentul de urbanism şi construcţii în DD, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fără precedent asupra braconierilor.
Nu am ştiut şi nici participat la acea pretinsă tranzacţie pe spezele numirii mele ca guvernator. Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (şi) pe şeful Camerei Deputaţilor la mână. Dacă e să intrăm în alt registru, sunt ‘onorat’ că ‘transferul’ meu a avut o asemenea cotă, dar sunt îngrozit că unul dintre cei mai buni/oneşti guvernatori ai DD (mă iertaţi 🙂 ) a ajuns în fruntea DD printr-un asemenea act de corupţie la un asemenea nivel”, a scris fostul guvernator al Deltei pe Facebook.