Procuroarea Adina Florea, cea care o anchetează pe Laura Codruța Kovesi, a confirmat, joi dimineaţă, că dosarul în care este citată vineri fosta șefă a DNA este cel deschis în urma plângerii lui Sebastian Ghiţă, precizând că aceasta este din decembrie 2018. Florea a susținut că se vor respecta drepturile tuturor şi în primul rând legea.
”Este o anchetă în derulare în care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de una dintre persoanele din dosar. Nu este vorba despre nicio legătură între activitatea personală a unora dintre persoanele cercetate și stadiul anchetei. Stadiul urmăririi penale de la acest moment a impus începerea urmăririi penale. (…) Aceste întrebări ale dumneavoastră par să fie presiuni care se fac cu privire la o anchetă în curs de desfășurare. Este un dosar ca urmare a unei sesizări a lui Sebastian Ghiță din decembrie 2018. Este o anchetă în curs unde se vor respecta toate drepturile și libertățile tuturor persoanelor, demnitatea persoanelor și se va respecta legea”, a declarat Florea, întrebată de jurnaliști despre afirmaţiile fostei şefe a DNA, care a spus că dosarul în care a fost citată e un caz vechi de 10 ani.
Ulterior, întrebată ce riscă Laura Codruța Kovesi dacă nu se va prezenta la audierea de vineri, Florea a săus: „Există măsuri procesuale, acelea referitoare la modalitățile de citare și la aducerea persoanei cercetate”.
Adina Florea este procuroarea propusă de Tudorel Toader șef la DNA și refuzată de Klaus Iohannis.
Imi pare rau ca jurnalistii nu l-au intrebat pe taica Lazar cind ii bine si lui rindul la bara.