Mărțișorul te protejează dacă știi să-l porți

Mărţişorul serveşte celor care îl poartă „ca un fel de amuletă”, dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit „trebuie să-l poarte cu demnitate”.

Mărțișorul te protejează dacă știi să-l porți

Mărţişorul serveşte celor care îl poartă „ca un fel de amuletă”, dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit „trebuie să-l poarte cu demnitate”.

A venit în sfârșit primăvara! Prima zi a acestui anotimp aduce cu ea si obiceiul mărțișorului, tradiție inclusă din 2017 în patrimoniul imaterial al UNESCO. Din păcate însă, obiceiul de a purta mărțișor este din ce in ce mai rar, iar femeile se bucură doar sa primească diverse obiecte de 1 Martie mai mult decât să poarte simbolul primăverii.

În general, femeile şi fetele ar trebui să poarte mărțișoarele pe durata lunii martie, insa abia daca se întâmplă asa ceva în intervalul 1- 8 martie.

Pe vremuri, Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.

Și acum, după ce este purtat, simbolul primăverii trebuie prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că acesta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.

Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă „ca un fel de amuletă”, dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit „trebuie să-l poarte cu demnitate”.

Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul – înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.

Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea şi ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare făcând-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac trimitere la sângele roşu pe zăpada albă.

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

 

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate