Un mardoi electoral rupe tăcerea

Uite-așa, pișpirică, jurnalist între jurnaliști, chitești să-mi iei un interviu. Nu zic ba, da’ noi ăștia, nu suntem iubiți de nimeni. Caraliii, gaborii și sticleții ne saltă pe de-o parte și ne dau drumul pe de cealaltă parte. Tre’ să știi asta. Nu știu dacă înțelegi. Nu înțelegi. Păi ăștia primesc un telefon de sus. Păi, da, de acolo de sus. Am mardit o grămadă pentru toate partidele. Vine unul de la PSD, de la PNL, de la USR, de la AC, de la UNPR, de la PDL, mă rog, de pe la toate partidele, vine la mine pe șestache, dacă mă înțelegi. Nu, ei nu se murdăresc. Noi facem treburile astea murdare. Nu strâmba din nas, e un fel de igienă socială. Ce, credeai că nu știu savantlâcuri din astea? Vine la mine omul de la partid și îmi zice, îl mardești pe ăla, îi închizi gura lu’ ăla, îl pui cu botul pe labe pe jurnalistul ăla. Da’ ce credeai, pișpirică, tu credeai că scapi nemardit? Îți iei tu papara într-o zi, ai să vezi. Bagă la interviu acolo, să ia poporanu’ aminte și alta nu. Așa, omu’ de la partid îmi dă bișataru’, lova, verzitura, înțelegi și gata, mă pun pe mardit. Ei, prin ’90 era mișto de tot, câștigam binișor. Mardeam în stânga și-n dreapta, ceva de speriat, să le treacă de democrație. S-au dus vremurile alea. Le făceam vânătăi, meserie. Acum cică nu tre’ să lăsăm urme, Drepturile Omului sunt la mare preț. E cam nasol însă să-i mardești așa, cu mănuși. Cu jandarmii n-avem treabă, nici cu cagulații. Ăștia sunt așa, și ei, acolo, de decor. Noi facem treaba cea grea. Mardim, nene, de ne iese sufletul. Acum, nu mă plâng, meseria-i grea, nu te joci. Dacă ai suflet și ești plângăcios și pișăcios, nu te bagi în treaba asta. Mardeala ține cât ține campania electorală, dar poa’ să fie și înainte și după. Mardim însă la grămadă și la manifestații. Ăștia cu hașrezist mi-s simpatici. Naivi, ce vrei, așa e la vârsta lor. E mai nasol cu boșorogii, ăștia o chișcă de-acasă la miting că n-au stare, vor să se bage-n seamă. Poți să le rupi oasele, ei urlă și mai tare. Au draci în ei, boșorogii. Odată, am mardit și-un marțian, și-un venusian. Nu știu ce căutau la miting. Naiba să-i ia. Ăștia, extratereștrii, au capul foarte tare, degeaba le dai bocanci în bot. Tre’ să-i mardești cu drujba, pișpirică, nu știu dacă mă-nțelegi. Prima dată am crezut că-s sirieni sau portoricani sau somalezi dar nu erau. I-am mardit de le-au mers fulgii. Asta e. Sigur că meseria noastră are viitor. Dacă n-or să vă dovedească ei cu dronele lor cu tot și cu androizii lor, tot la noi or să ajungă. De ce? Păi, nouă ne este dragă meseria asta. Când îl mardești pe câte unul care e în contra guvernului, oricare ar fi el, te răcorești, frate, înțelegi pișpirică? Eu mă răcoresc, să știi. Nu mă pune să-ți zic nu știu ce gulgute sau baliverne că nu știu. Treaba e simplă, unii ca să fure cu toptanul își trag partide meserie și pe urmă fură cu toptanul. Ce mare scofală crezi că e pe lumea asta? Acu’ pișpirică, să știi că peste tot, pe lumea asta, cam așa e. Mardoii din Rusia sunt buni, ăia din America s-au cam stafidit, prea stau gură cască la vrăjeala ai cu Rambo. Franțujii erau buni cândva dar și ei s-au fâsâit. Ce să mai zic de muscali, de nemți, de sârbi? Mardoii din Japonia visează cai verzi pe pereți cu samurai și mardeală cu figuri. Nu ține frate. Mardeală adevărată numai la noi, la români ai să vezi. Dar știi ce nu pricep eu, la noi, la români? Uite, când îl mardești pe câte-un românaș de-al nostru, ăla râde de să prăpădește. Pricepi cum stau lucrurile, tu îl mardești iar el râde, fraierul. Dar cine știe, poate nu e fraier. Românașul nostru râde din orice. Așa e el. Nu ia în serios nimic. Așa că, da’ să nu scrii la gazetă, uneori numai mă fac, așa, că-i mardesc, pricepi? Le dau drumul pe din dos, valea, că e nashpa, frate. Vezi, asta e, avem și noi slăbiciunile noastre că n-om fi așa, niște căcănari fără de leac .