Cristina Neagu a fost declarată, în martie 2019, pentru a patra oară în cariera cea mai bună jucătoare din lume şi nu are de gând să se oprească aici.
Accidentată, handbalista echipei CSM Bucureşti, în vârstă de 30 de ani, a vorbit despre viitorul ei şi a precizat că are de gând să continue în sportul care a consacrat-o și de pe banca tehnică.
„M-am gândit la toate lucrurile. Nu am ceva foarte clar stabilit. Sigur voi rămâne în sport pentru că sunt lucruri şi beneficii pe care le pot aduce sportului. În mare asta e ideea, nu ştiu exact…
(n.red. – Îţi place meseria de antrenor?) Să ştii că îmi place şi m-am gândit la asta. Cred că am un cap bun pentru un antrenor de handbal însă deocamdată mă bucur de jocul din teren şi vedem peste câţiva ani ce am de gând să fac” a declarat Cristina Neagu, pentru Telekom Sport.
Cristina Neagu a fost desemnată, pentru a patra oară, cea mai bună handbalistă a anului
Cristina Neagu a fost desemnată, pentru a patra oară, cea mai bună handbalistă a anului, de Federaţia Internaţională de Handbal. Vedeta naţionalei României a devenit astfel prima jucătoare din istorie care primeşte această distinţie de patru ori, după ce a reuşit aceeaşi performanţă în 2010, 2015 şi 2016.
“Sunt foarte fericită. Le mulțumesc oamenilor că sunt alături de mine și că m-au votat. Acest lucru contează foarte mult pentru mine, mai ales că sunt într-o perioada de recuperare după accidentare. Am toate motivele să trag și mai tare și să revin mai puternică. Sunt foarte fericită, vreau să le mulțumesc tuturor fanilor mei și iubitorilor de handbal că mi-au oferit o motivație în plus”, a spus Cristina Neagu pentru site-ul oficial al CSM București.
În vârstă de 30 de ani, Neagu a avut un 2018 fantastic. Pentru a doua oară în carieră, a fost golgheterul Ligii Campionilor (110 goluri), competiţie în care s-a clasat pe locul 3, alături de CSM Bucureşti.
Campioană şi câştigătoare a Cupei României, cea mai bună handbalistă a lumii s-a remarcat şi la Europeanul desfăşurat în decembrie anul trecut. Le-a depăşit pe Agnes Farkas şi Grit Jurack pentru a deveni cea mai bună marcatoare din istoria competiţiei (237 de goluri).
Prea multe nu sunt de comentat, bravo, Cristina!