Diplomatul Hans Klemm intervine direct

Ambasada americană finanțează ONG-uri ca să-i învețe pe românii săraci cum să voteze

Ambasada Statelor Unite la București a lansat o procedură competitivă deschisă ONG-urilor românești, prin care acestea vor concura pentru o finanțare în sumă de maxim 25.000 dolari cu care să organizeze un program de educație civică și de promovare a „votului informat” la alegerile prezidențiale de la finalul anului notează Profit.ro  .

Ținta acestui program sunt românii de vârsta a treia, între 55 și 85 de ani, din sud-estul României și sudul Moldovei, adică exact județele care au fost câștigate de PSD la alegerile europarlamentare, care trebuie învățați, în opinia Ambasadei, să discearnă între regimurile democratice și nedemocratice. Programul va fi conceput pentru a îi încuraja pe acești votanți să își exercite în mod informat dreptul la vot, dar nu va promova nici o formațiune sau agendă politică”, se mai spune în anunț, care precizează că ținta programului este de minimum 1.000 de potențiali alegători.  Programul trebuie finalizat înaintea derulării alegerilor prezidențiale din decembrie și va fi derulat în județele Vaslui, Botoșani, Iași, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman.

Ambasada mai caută organizații nonguvernamentale interesate de un grant de maxim 35.000 de dolari pentru un proiect de implementare de ateliere de cultură media (media literacy) pentru elevii de liceu din județele Teleorman, Ialomița și Tulcea, menit să dezvolte, printre altele, gândirea critică și abilitatea de a discerne sursele credibile de informații de propagandă și fake news. Astfel, în cadrul proiectului, elevii vor trebui ajutați „să dobândească abilitățile necesare pentru a deveni consumatori inteligenți de media și să capete oportunitatea de a fi contributori activi cu conținut pe platformele digitale și sociale”. Alte două competiții pentru finanțare lansate de Ambasada SUA și dedicate ONG-urilor românești vizează organizarea de simulări de alegeri în licee, prin care elevii urmează să învețe despre plaforme, campanii și procesul de votare, precum și înființarea de cluburi de dezbatere (debate) pentru elevi de liceu din județele Botoșani, Călărași, Caraș Severin, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Neamț, Teleorman și Vaslui.

 Votul lor contează

Programul va face parte din campania de angajament civic a Ambasadei, sub sloganul „Votul meu contează!”.  „Scopul programului este promovarea conștientizării importanței votului informat și creșterea participării la vot în zonele rurale ale României. La recentele alegeri, prezența la vot a fost slabă, iar datele reflectă lipsa de implicare a cetățenilor din rural în procesele electorale. Acest program educațional va promova conștientizarea beneficiilor exercitării dreptului la vot, cu focus pe impactul direct al votului asupra familiei, prietenilor și comunităților.

Ambasada a lansat și o a cincea competiție pentru ONG-urile românești, oferind un grant de până la 90.000 de dolari pentru dezvoltarea unei programe curiculare de predare a istoriei comunismului. „Proiectul trebuie conceput în vederea pregătirii unui grup de 10 traineri, selectați prin competiție, care să predea pe baza acestei programe curiculare și să organizeze două tabere de vară de câte o săptămână pentru 75 de studenți din orice domeniu și proveniți din toate regiunile României, la care aceștia să învețe despre istoria comunismului. Programul trebuie planificat pe o perioadă de 15 luni începând din octombrie 2019 și să includă un eveniment organizat în decembrie 2019 (posibil în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale – n.r.), cum ar fi un seminar de două zile. O tabără de vară trebuie planificată să aibă loc înainte de august 2020; programul trebuie să includă activități de follow-up derulate de toți cei 10 traineri și de 150 de studenți la finalul lunii noiembrie 2020”, se menționează în anunțul Departamentului de Stat.

Ambasada Americii la București este în continuare condusă de Hans Klemm, în ciuda faptul că noua administrație republicană de la Washington a desemnat, încă de anul trecut,  un alt ambasador, cu origini românești. Acesta încă nu și-a luat postul în primire din motive obscure.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Mihai Soare 1073 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. Ba Kleesma mai bine invata-i pe drogații tai din America sclava la Pisrahell sa nu se mai drogheze. Din banii aia ai putea sa faci ceva pentru cei 40 milioane de boschetari pe care ii are „Tara tuturor visurilor”. Mars d’acilea potaie sionist sorosista.

  2. ” Noaptea mintii … ” asta o fi rolul tuturor ambasadelor, asteptam ca si ambasada romana de la Washington sa demareze un astfel de concurs pentru „onegheurile” americane !

  3. Eu propun ca ambasada sa le arunce si cate un dolar gaurit pe jos la saraci. Poate asa invata si amrastenii pe cine trebuie sa voteze. Huuo!

  4. Asta se numeste „neamestec in treburile interne”, la ei… Mi-e greata!

  5. Deci nici sa votam nu mai stim…?! Este lovitura de gratie pe care „civilizatia occidentala” o da Primitivului Stat National Roman si istoriei sclavagisto-feudalo-capitalisto-comuniste „neclare” a poporului roman. Dupa distrugerea Partidului Social Democrat si intemnitarea liderilor sai, nu mai suntem nici colonie, deoarece incepe operatiunea CIA, FBI, Ambasada SUA, ale UE si spionilor sai de a ne „reinvata” istori nationala ca popor si tara. Vor sa devenim o gloata efemera, fara istorie si identitate, in deriva, fara neam si tara. Alo, domnule Xi, domnule Putin, neantul si disparitia ne e aproape ?! Asa de grav v-am gresit de ne abandonati?!

  6. Multumim, SUA!
    Cred ca deseara la propaganda de la Antena 3 alde Ciuvica, Gadea, Mircea Badea, Razvan Savaliuc vor incepe tirada de ocari si acuzatii la adresa Ambasadei SUA, iar Ion Cristoiu va mai scrie 333 de pagini!
    Multumim, SUA!
    Romanii sarmani din judetele mentionante sunt TINUTI de 30 de Ani in SARCAIE si LIPSA de Informare in mod INTENTIONAT de PSD ca sa pota fi manipulati usor la vot!
    MULTUMIM, SUA!!!!!!!!!!!
    Fierbe si Dragnea la Rahova?!

  7. Superb!Cita idiotenie au unii!Pe tine cine si cu cit te sponsorizeaza?Multa la miie!

  8. Iaca, aparu si lilica-coada-de-topor! Ia canta-le tu colonistilor un imn de slava, ca ne era dor de dat la boboci…

  9. E o capcana pentru alegator,de ce? Asta finanteaza „fara sa indice partidul”dar,’profesorii’sponsorizati ,la fel ca dragnea si destui psd-isti,induc in memoria colectiva datiria fata de ‘sponsor si profesor’ sau ii cearta fatis ca le-au dat/facut si trebuie sa se compenseze! Acum la modul real:dragnea si destui psd-isti au certat si reprosat cetatenilor ca le-au marit salariile si pensiile de parca nu erau alesi pentru a face ceva privind cresterea nivelului de trai al conationalilor majoritari! Ce s-a ales de reprosatori? Cam praf si pulbere! Sper din toata inima sa se intample la fel si cu individul sponsor de ‘prifisori’ cu drept de a duce in eroare cetateanul. Ladati cetatenii sa voteze cum vor ei si nu-i mai certati!

  10. Ii vor invata oare pe elevi cum Trotski a pornit din SUA sa faca revolutia comunista, alaturi de cateva sute de viteji si cu banii bancilor americane? Cum in primul guvern bolsevic erau mai multi membri cu ultima rezidenta in Manhattan decat in Rusia?
    Un program de spalare a creierelor in care tinerii vor invata cum sa fie isterici si sa foloseasca tehnici de evitare si blocare a oricarui dialog rational, ca globalismul e miraculos si ca statul national e diabolic si trebuie dizolvat. Desigur cei mai energici (decervelati) vor fi promovati, vor primi burse si vor invata tehnici de a-si dezvolta o retea de clienti.
    Cine controleaza istoria controleaza viitorul.

  11. Super tare! Prost am fost că nu mi-am făcut și eu un onegheu! O ardeam cu treningul de toți banii!

  12. ALO,TRUMP,CAND PLEACA „DEMOCRATUL”KLEMM?NU POTI INFLUENTA CU NIMIC CONSTIINTA UNUI ALEGATOR!POATE ITI IA BANII SI FACE TOT CA EL!Asa ca… GO”PLANET” HOME !

  13. Traim in plin feudalism. A vota inseamna a jura credinta Stapanilor de sclavi/ cetateni , nu a-ti numi conducatorii . A vota inseamna a-ti delega drepturile native unor escroci , inseamna „a jura supunere ” , nicidecum a ordina un individ intr-o functie de conducere a societatii . Prin „vot” nu se poate schimba nimic in bine , numai prin Ordin Contractual in care politicianul semneaza cu amprenta digitala ca el individual isi ia raspunderea , sub pedeapsa , ce sa faca , nu promisiuni goale fara raspundere sociala . Asa se poate schimba , iar necesitatea reinventarii unui nou Status Quo in care angajatii statului sa lucreze si sa administreze pentru popor nu sa exploateze poporul .

  14. Ambasada americană finanțează stergerea crierului la români și transformarea lor in niște imbecili de turmă. Cu noncombatul domnului ministru Meleșcanu la externe, care face pe diplomatul și pe distinsul cu toți care ne înjură, ne vor și ne fac rău o să ne ducem de râpă. Sunt curios ce post la ce fond privat finanțat obligatoriu de plătitorii de taxe români va primi domnul ambasador Hans Klemm pentru că ne “învață” să votătâm. Probabil domnul ambasador a luat hotărârea să intervină văzând ce s-a întàmplat la europarlamentare și Referendum, conclizionânr că majoritatea cetățenilor României au tâmpit și cred că după perdea este ceva ca un veceu public ecologic, ștampila este de la un joc de copii peste trei ani și urna o cutie cu crăpătură unde se colectează selectiv hârtia. Ne-au mai evanghelizat ongurile lor după 1990 o vreme. Cei de după 1990 tâmpizați de comunism am fost recuperabili și puțini s-au lasat prostiți cu televizirul. Cei de azi sunt tâmpiți irecuperabil cu telefonul mobil și sunt o turmă, ce li se spune să facă, fac. Vai de satul fără câini.

  15. Cred ca cel mai bine ar fi sa se INTERZICA prin lege aceste ONG-uri,din care fac parte numai cozi de topor .Acest ambasador al SUA ne considera COLONIE.De fapt odata ce am acceptat UNITATI DE ARMATA AMERICANA pe teritoriul nostru asta suntem.La aceasta ora tradatorii de neam fac legea.Asa a fost si la LOVITURA DE STAT din 1989.Toti cei din primele randuri erau agenti ai unor servicii straine,in frunte cu ION ILESCU,PETRE ROMAN,SILVIU BRUCAN,DUMITRU MAZILIU,VICTOR ATANASIE STANCULESCU,GELU VOICAN VOICULESCU,NICOLAE MILITARU,ALEXANDRU BARLADEANU,VIRGIL MAGUREANU si alti emanati ai asa zisei revolutii.

  16. cum e aia ONG, non-governmental, can ambasada finanteaza?? Ati vazut ba, ca tattarime isi bate joc de voi, la voi acasa. In casa ta iti abuzeaza copiii, nevasta, bunicii. Toata familia. Millioane de familii abuzate de tattaru besescu, tattaru iliescul, jiddannu pentre roman etc, cu clauza la calorifer, de patru decenii, din care trei official.

  17. As inchide ambasada amerloca pt ingerente in politicatarii .I-as pune sa plateasca 10 ,iiarde dollari anual pt scutul pe care il au in tara.Aceste huonegeuri sant agentii de manipulare a societatii-Interzise

  18. p amarama – total vanduta stapanilor de sclavi! HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!

  19. Cum ar fi ca Ambasada Romaniei la Washington sa finanteze ong-uri ca sa-i invete pe taranii americani cum sa voteze. Cat ar dura sa fie declarat non grata si expulzarea personalului roman

  20. Cer inchiderea AMBASADEU SUA,DEMISIA SI EXPULZAREA<
    PT.IMIXTIUNI GRAVE IMPOTRIVA ORDINII DE DREPT SI CONSTITUTIONALE !

    AMBASADA SUA NU ARE ATRIBUTII "VIVICE"in societatea si pe teritoriul Romaniei,stat suveran si INDEPENDENT!
    O AMBASADA NU ARE ATRIBUTII DE "educare"civica",de "educare a votului" pe teritoriul altui STAT, SE INCALCA DREPTUL INTERNATIONAL SI TRATATELE!
    CER EXPULZAREA ,RETRAGEREA DE CATRE SUA A LUI HANS KLEMM DIN ROMANIA !
    ESTE o grava ofensa si un amestec GRAV in treburile noastre Interne, o dovada de dispret si FATARNICIE IN ACEST MARS AL AMERICII prin reprezentantii sai RESPINSI DE POPORUL ROMAN CE EXCED UZANTELEL DIPLOMATICE ! Respingem pe personajul HANS KLEMM ca venind din strafundurile unei conceptii INAPOIATE, AROGANTE,MIZERABILE FATA DE NATIUNEA NAOSTRA !Si-a calcat mandatul in picioare si cerem DEMISIA ACESTUI SINISTRU XENOFOB ! GO HOME,AMERICA!!!!

  21. Nimic nou sub Soare, vorba Eclesiastului. Capitala Imperială Nord Atlantică Washington SUA în raport cu România cea mai umilă colonie periferică a imperiului.

  22. Nu se mai ascund….totul e pe fata….dar cum de nu vedem minciuna si viclenia lor? Atit de orbitor este ambalajul mizeriei lor, incat sa nu mai simtim mirosul urat al „valorilor” lor occidentale !?

  23. Bai nene dacă americanii nu-l iau d-acilea pa nimicarnita de Klemm din ce în ce mai mulți romani or sa-nceapa sa urască America.Am impresia ca jegosu’e pus de cineva sa-i facă pe romani sa-i urască pe americani pt amestecul impardonabil al ambasadorului impostor în treburile interne ale Romaniei,un stat suveran..Pai ce-ar fi dacă ambasadorii Chinei, Rusiei,etc.ar face niște oengeuri in care sa-i învețe pe romani ce,cum și cu cine sa voteze.Pana la Klemm America n-a mai avut un ambasador care a submineze in asa hal relațiile romano-americane aducând deservicii imense ambelor părți prin dezinformarea
    permanenta a partii americane in legătură cu evenimentele din Romania.Un ticălos ,care a sprijinit si sprijina activitatea criminala a statului paralel din România și dar si din America.Donald ia-l d-acilea pe faptuitor ca pierzi România!

  24. Ambasada SUA SE COMPORTĂ a ambasada URSS pe timpul lui Stalin! HUUOOOO!

  25. Cati votanți are ROMANIA in tara si in afara tarii …pentru ca daca suntem 18,9 milioane in tara si 4 milioane in afara tarii se fac 23 de milioane si minori avem in tara asta ? Va spun Ceaușescu știa fix populatia tarii …ajungem la 26-27 de milioane este absolut INADMISIBIL o tara europeană in secolul de maxima exploatare a tehnologiei IT ….

  26. Si cica Rusii se baga in alegeriile altora.Oare ceare de zis agentul oo7 CIA-escu Rahadu Tudor,Ce fac jeguriile aste nu isi permit in tariile cu politicieni cu coloana dar cum demnitatea si onoarea celor alesi valoreaza muuulr mai putin decat a unui rahat asta e.

  27. AMERICANI PROSTI – FINANTEAZA INTERESELE MOSCOVEI.RAD RUSII SI NEMTII DE EI CA DE ULTIMII OAMENI.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.