Vasile Blaga, așteptat la locul „faptei”

Vasile Blaga are cale liberă să se întoarcă în PNL după ce a fost achitat în primă instanță de către Tribunalul București în procesul său. Liderul partidului, Ludovic Orban, a declarat vineri că foștii președinți ai partidului aleși de congres sunt membri ai Biroului Politic Național (BPN), iar dacă Blaga dorește să-și exercite această calitate, ”este bine-venit oricând”.

Orban a precizat că se bucură pentru colegul său că a fost achitat și că s-a dovedit că ”acuzațiile formulate de procurori nu sunt reale și nu sunt demonstrate, dovedite”, exprimându-și încrederea că se va menține aceeași decizie și la instanța de apel.

Întrebat de jurnaliști dacă Vasile Blaga va mai putea ocupa vechea funcție, Ludovic Orban a declarat: ”Potrivit Statutului PNL, foștii președinți ai partidului care au fost aleși de congres sunt membri cu drept de vot în BPN. Cât timp a fost sub incidența prevederilor de integritate, domnul Blaga nu a ocupat această poziție, dar dacă va vrea să exercite această poziție, la care are dreptul, în conformitate cu prevederile statutare, este oricând bine-venit”.

Fostul lider PDL/PNL Vasile Blaga a fost achitat, luni, de Tribunalul București în dosarul în care a fost trimis în judecată sub acuzația de trafic de influență.

„Achită inculpatul Blaga Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Ridică sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale”, este verdictul judecătorilor. Decizia nu este însă definitivă, poate fi atacată de procurori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8517 Articole
Author

8 Comentarii

  1. toti locotenentii basisti sint atinsi de aripa gratiei care le ofera numai surprize placute… cine detine puterea in justitia romana, judecatorul care nu are cum duce la bun sfirsit munca sa sau procurorul care face un dosar care tocmai sa induca decizia de achitare fiind facut in dorul lelii, procurorii devenind astfel complici la minariile acestor politruci gretosi? intre galagia arestarii sau inceperii dosarului cu surle si trimbite si momentul final, cel al achitarii, ori triam in alta realitate ori intr-o gaura neagra in care ne afunda atit ministerul public cit si dna.

  2. La asa verdict, iti vine sa vomiti! Acest mafiot care a a furat cu banda lui de a stins, e gasit nevinovat! Averea din ce a facut-o, din salariul lui de bugetar? Asta-i justitia din Romania! SILA!

  3. Stimata redactie, eu v-as fi sugerat sa puneti poza de mai sus in alt articol, cel intitulat „Povestea porcului” …

  4. Tare mult ma voi bucura daca vamesul Blaga Vasile se va reantoarce in politica!!?. Enorm de mult!!Sa ne tina lectii de moralitate, legalitate si lupta impotriva coruptiei.As fi foarte incantat daca alaturi de dansul [[ de Blaga vorbim ! ]]sa-r afla si Traienica Basan, Capoo Del Tutii Capii sa ne rada had, piezisis!! cum dansii sau pus la dispozitia justitiei independente , si a statului de drept, iar aceste forurii supra omenesti i-au gasit curati precum nufarul de balta!Cel mai frumos spectacol post decembrist!! ce doresc sa-l urmaresc cu mare drag!.Alaturi de cei ce l-au votat doua mandate ca prezident al romanilor pe Basan si gasca sa!.In fundalul acestui tablou, as dori sa-l vad pe KIWI ranjind cu gura pana la urechi, de marile realizari ale justitiei indpendente. Amin. Stelu

  5. Ce valoare are justitia din Romania cand condamna ”un infractor politic care a furat sute de mi sau milioane de euro la ”5 – 6 ani de puscarie DAR iese dupa ”2 ani executati si … comdamna un ”gainar pentru furtul a 2 000 de lei la ACEIASI ”23 ANI DE PIUSCARIE !!!. Romania nu a fost niciodata a romanilor ci a tradatorilor de tara care au vandut-o intoadeauna pentru avantaje, citit bine istoria romanilor, ASTAZI ESTE CA … INTODEAUNA. Romania vanduta si devenita ”raiul infractorilor de toate ”rasele, politici, de drept comun, hoti, mincinosi, corupti … etc !.

  6. Javra asta de Blaga este bagat pana in gat in in toate afacerile din Romania,atunci cand se afla la putere. Numai cu titlu de exemplu :EADS sau Microsoft. Ce-i trebuie justitiei sa probeze, cand faptele sunt evident infractiuni?

  7. Inca o dovada in plus (parca mai era nevoie) ca justitia protejeaza mafiotii basisti!

  8. Sa va uitati si declaratia lui de avere sa vedeti ce de terenuri si case are! Probabil de pe timpul cand era cel mai”cinstit vames” de pe granita de vest!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.