În aprilie 2018, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, apărea în fața Congresului SUA pentru a-și turna cenușă în cap. Facebook fusese acuzată pentru influențarea alegerilor din SUA în interesul unei puteri străine, fusese acuzată pentru conținutul publicat, pentru folosirea datelor cu caracter personal.
Zuckerberg a fost atunci eroul unui episod atent regizat de autocritică în variantă corporatistă, în care a jucat rolul unui student palid și timid, al unui cetățean bună credință. În realitate, audierea din Congres a fost legitimarea implicită a faptului că marile companii high-tech stabilesc singure regulile pe teritorii pe care nu a mai intrat nimeni, că sunt, e fapt, companii capitaliste de supraveghere (cum le numea Taylor Owen, profesor la University of British Columbia din Canada) și că sunt expresia simbiozei public-privat-servicii secrete.
„Să spargem FB? Companiile tech sunt un bun de preț pentru America; spargerea lor întărește China“, scria pe una dintre cele două pagini din notițele lui Zuckeberg, pe care șeful Facebook le-a „uitat“ prea aproape de fotografii agențiilor de presă, atunci, in 2018.
Iar Zuckerberg și Facebook nu sunt singurii. Amazon, a lui Jeff Bezos, nu este doar marea companie de comerț online și cloud computing, ea este și o mare companie capitalistă de supraveghere si stocare a datelor ce pot contribui la ”fabricarea” sau distrugerea unui președinte, a unui regim. La fel stau lucrurile si cu Twitter, Microsoft, Google, etc.
Facebook și alte platforme sociale sunt acum obiectul unei dispute politice între conservatorii și progresiștii americani. Ambele tabere își doresc să le transforme în companii de utilitate publică (George Soros a evocat această perspectivă), ceea ce ar aduce un control sporit al guvernului. Este limpede că fondatorii și sefii acestor companii înclină către tabăra progresistă.
Unde poate duce această extindere a influenței acestor companii high-tech încearcă să ne spuna ”Neofeudalismul: un avertisment pentru clasa de mijloc globală”, cartea lui Joel Kotkin, profesor la Chapman University, California. Mai jos, o recenzie a volumului publicată de The American Conservative.
Neofeudalismul: un avertisment pentru clasa de mijloc globală
Venitul de bază necondiționat a fost gândit inițial în Silicon Valley, pentru a mai ușura din problemele automatizării, însă liberalii de pe ambele maluri ale Atlanticului au salutat asigurarea pe care acest venit o oferă împotriva perturbărilor de pe piața muncii. Politicienii de dreapta resping venitul universal garantat. Stânga politică a îmbrățișat însă această politică și astfel pare să fi ajuns la un compromis cu dependența generalizată indusă de automatizare.
Această realiniere a muncii și protecției sociale este descrisă în ultima carte a lui Joel Kotkin drept ”neofeudalism”, acea ordine care înlocuiește discret capitalismul liberal (un amestec de oportunități economice, pluralism și putere politică dispersată) cu un regim dominat de oligarhii high-tech susținuți de așa-numita ”intelighenție progresistă”, un nou regim acceptat până acum de mai toată lumea.
Kotkin susține că ”nobilii” din domeniul high-tech infiltrează instituțiile liberale și instaurează neofeudalismul. Kotkin face o analogie cu începuturile feudalismului, atunci când interesele clerului și ale nobililor nu coincideau mereu, iar șerbii nu erau conștienți încă de stautul lor. Kotkin spune că procesul actual de feudalizare, la fel ca și cel din trecut, este unul lent, dar susținut, cu tot mai multă putere concentrându-se în tot mai puține mâini. Diferența este că, dacă în Evul Mediu acest proces s-a petrecut în zonele rurale, acum el are loc în marile orașe.
Directorii companiilor Big Tech și ”intelighenția progresistă” formează acum o coaliție. De ce sunt mai ușor acceptați acum acești noi ”nobili” decât bancherii pe care îi înlocuiesc? Un răspuns ține de faptul că ”nobilimea high-tech” este mai progresistă și că este văzută ca deținătoarea unor abilitati tehnice de top, care creează economia viitorului. Spre deosebire de tehnocrați, acești ”nobili high-tech” dețin cheile unei economii pe care o conduc și o fac tot mai complexă. Formatorii de opinie progresiști i-au sprijinit pe noii nobili și au acceptat tacit concentrarea know-how-ului în tot mai puține mâini. Mai rău, beneficiile sociale ale inovației tehnologice s-au redus, pentru că inovația se concentrează acum doar în domeniul social media și al inteligenței artificiale și s-a rupt de productivitate, de transport, de locuințe, de îmbunătățirea nivelului de viață.
La vârful ordinii neofeudale stau aceste două categorii puternice ale nobililor high-tech și intelghenției progresiste, iar problemele economice pe care această alianță le provoca se extind tot mai mult. Evaziunea fiscală și colectarea ilegală a datelor personale practicate de companiile high tech sunt limitate oarecum de taxele digitale transnaționale și de noile legi care protejează viața privată, însă acestea sunt piedici minore pe drumul către neofeudalism.
Ordinea economică neofeudală se construiește odată cu erodarea capitalismului liberal, scrie Kotkin. Asta începe cu erodarea proprietății, pe care se bazează prosperitatea clasei de mijloc. În feudalism, regula era iobăgia – singura modalitate de supraviețuire era să muncești pământul celui care te jefuia. În mod similar, economia de azi atrage capitalul și forța de muncă spre orașe deja supraaglomerate, unde proprietatea se concentrează în câteva mâini. Orașele erau pline de oportunități, însă acum sunt niște distopii. Cei care munceau își puteau permite locuințe spațioase și puteau face economii, însă astăzi sunt alungați din orașe de prețurile uriașe ale locuințelor, trasportului și îngrijirii copiilor. Suburbiile erau locurile către care se îndrepta clasa de mijloc, însă cum au atins capacitatea maximă, iar intelighenția ecologistă impune reguli care reduc și mai mult confortul în suburbii.
Criza proprietății stă la baza ideii tot mai prezente în sondajele de azi cum ca ”tinerii de azi sunt prima generație care are prespective mai reduse decât părinții lor”. Un cuplu de absolvenți de universitate di SUA de astăzi își permite să cumpere o locuință abia la vârsta la care, până de curand, reușea să-și cumpere o casă un cuplu cu studii medii. Proprietatea este tot mai mult un privilegiu care se moștenește. Kotkin vorbește în cartea sa de apariția unei clase de ”oameni liberi”, proprietari, cu studii superioare, însă foarte nesiguri din punct de vedere financiar.
Perspectivele servituții neofeudale arată și mai sumbru pentru cei fără studii superioare, așa-numitul ”precariat”. Acești neo-șerbi trăiesc de pe o zi pe alta.
Însă, așa cum șerbii medievali se simțeau legați de sistemul feudal prin credința lor creștină în mântuire, tot așa este menținută și ordinea neofeudala de astăzi cu ajutorul valorilor culturale evanghelizate de intelighenția progresistă.
Valorile neofeudalismului de azi nu permit înnoirea elitelor prin competiție și merit, ci le înrădăcineaza pe cele deja existente. Pluralismul discursului online este pe cale să dispară, iar orice discuție despre spargerea monopolurilor high-tech este considerată o erezie antitrust. Cât despre filantropie, nobilii high-tech de astăzi nu se mai gândesc să pună în acord statutul cu meritele pe feuda lor. Salariul universal garantat, spre exemplu, este pentru acești noi nobili ceea ce este eliberarea peștelui prins la lecțiile de pescuit.
Intelighenția progresistă aliată cu nobilii high-tech vorbește depre opotunități economice doar în contextul politicilor de gen, identitare, promovând minoritățile etnice în rândul tehnocrației. În loc să extindă accesul la educație de calitate, la educația vocațională și la proprietate, cântecul de sirenă al politicilor identitare nu face decât să impună cote pentru diverse minorități la vârful companiilor. Mai rău, dacă aceste reguli impuse de la vârf ar fi aplicate a la lettre, ele ar ajunge să impună penalități celor și așa dezavantajați, prin multiculturalism și ecologism.
Aici putem reveni la salariul universal garantat, care ar trebui să facă din lipsa de oportunități economice o problemă mai puțin dureroasă și mai costisitoare la nivel politic, nu să ne îndrepte catre neofeudalism.
Atunci când primesc aura unei religii, valorile de mai sus conduc către un regim pe care Kotkin îl numește ”socialism oligarhic”, în care munca productivă rămâne feuda câtorva norocosi, în timp ce restul sunt lăsați să se lupte pentru firmituri.
Semnalul de alarmă tras de Kotkin ar trebui să fie cu atât mai puternic cu cât el este un progresist de modă veche și știe că ralierea stângii politice în jurul oligarhilor high-tech și al evangheliei progresiste va duce la o rispostă. El lansează o ”Avertizare pentru clasa de mijloc gobală” care amintește de cuvintele abatelui Sieyes în 1789: ”Ce este starea a treia? Totul. Ce a fost în actuala ordine politică? Nimic. Ce își dorește sa fie? Ceva!”.
mda si la noi n-ai voie sa construeisti pe pamantul agricol… chit ca e alt au si ca nu s-a mai facut agricultura de peste un secol acolo si ca e plin de balarii