Margaret Keenan, o bunică în vârstă de 90 de ani din Marea Britanie, a devenit prima persoană din lume căreia i s-a administrat vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 în afara studiilor clinice, după autorizarea rapidă a acestuia, transmite marţi Reuters.
Margaret Keenan, care locuiește în Coventry, dar este originară din Eniniskillen, Irlanda de Nord, a fost vaccinată de către asistenta medicală May Parsons la Spitalul Universitar al orașului.
„Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva COVID-19”, a declarat Keenan.
„Este cel mai bun cadou de naştere timpuriu pe care mi l-aş putea dori pentru că înseamnă că în cele din urmă pot aştepta cu nerăbdare să-mi petrec timpul cu familia şi prietenii mei de Anul Nou după ce am stat singură mare parte din an”, a adăugat nonagenara.
Marea Britanie a fost prima țară din lume care a aprobat folosirea vaccinului coronavirus Pfizer / BioNTech pe scară largă, iar campania de vaccinare a început marți.
Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze – suficient pentru a vaccina 20 de milioane de oameni.
Vorbesti din proprie experienta vad ca prea stii cat de groasa este „seringa” lui soros, precum si reactiile vis-a-vis de bashescu. le ai deja nu? te-ai vaccinat deja la pfizer…am auzit ca vaccinatii dezvolta alergii care duc la Ingineru’ garantat! hai succ – escuri la vaccinare !