(FOTO) Prima persoană din lume vaccinată anti-COVID

Ea a spus că a fi prima persoană vaccinată este „un privilegiu” și cel mai bun cadou de naștere timpuriu pe care l-ar putea dori

De (S.S.)
(FOTO) Prima persoană din lume vaccinată anti-COVID

Ea a spus că a fi prima persoană vaccinată este „un privilegiu” și cel mai bun cadou de naștere timpuriu pe care l-ar putea dori

Margaret Keenan, o bunică în vârstă de 90 de ani din Marea Britanie, a devenit prima persoană din lume căreia i s-a administrat vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 în afara studiilor clinice, după autorizarea rapidă a acestuia, transmite marţi Reuters.

Margaret Keenan, care locuiește în Coventry, dar este originară din Eniniskillen, Irlanda de Nord, a fost vaccinată de către asistenta medicală May Parsons la Spitalul Universitar al orașului.

„Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva COVID-19”, a declarat Keenan.

„Este cel mai bun cadou de naştere timpuriu pe care mi l-aş putea dori pentru că înseamnă că în cele din urmă pot aştepta cu nerăbdare să-mi petrec timpul cu familia şi prietenii mei de Anul Nou după ce am stat singură mare parte din an”, a adăugat nonagenara.

Marea Britanie a fost prima țară din lume care a aprobat folosirea vaccinului coronavirus Pfizer / BioNTech pe scară largă, iar campania de vaccinare a început marți.

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze – suficient pentru a vaccina 20 de milioane de oameni.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Vorbesti din proprie experienta vad ca prea stii cat de groasa este „seringa” lui soros, precum si reactiile vis-a-vis de bashescu. le ai deja nu? te-ai vaccinat deja la pfizer…am auzit ca vaccinatii dezvolta alergii care duc la Ingineru’ garantat! hai succ – escuri la vaccinare !

  2. pentru astia ca tine Statul paralel si Statul perpendicular si-au unit fortele si au pregatit planul de vaccinare cu forta, cu seringa aia groasa a lui Soros.
    ca reactii adverse ale vaccinului : vei simti o dorinta necontrolabila de a striga „traiasca Basescu” la fiecare 5 minute.

  3. …pregateste deja un sutien cu 5 cupe, sa aiba si pentru cei 3 extra-sani care ii vor creste!
    Iar cu cele trei maini si patru picioare va reprezenta o victorie a trans-genismului!

  4. deci sa inteleg ca este o propaganda DE CEA MAI JOASA SPETA DE CONDITIONARE A VIETII DE VACCIN – NU ESTI CUMINTE SA TE VACCINEZI ?? NU TE MAI VEZI CU FAMILIA, IAR MAINE POIMAINE NU VEI MAI MUNCI, NU VEI MAI PROCURA MANCARE NU VEI MAI CALATORI ! ESTE IMORAL, ESTE NELEGAL SI ESTE UN ABUZ ADUS VIETII ! UN VACCIN FARA STUDII SI OBLIGATORIU PRIN CONDITIONARE TRAIULUI NORMAL ! O SA CADETI IN CAP RAU BHAI MENGELE ! avem prieteni in Uk si ne spun ca englezii REGUZA MASCA IN CIUDA AMENZILOR ABERANTE! ATAT DE UNITI SUNT ! USOR CU IZOLETA LA GROAPA MAMAIE !

  5. Nu e prima persoana vaccinata!In China si Rusia au fost vaccinate sute de mii de persoane, chiar si in statele unde s-a dezvoltat vaccinul au fost vaccinati mii de oameni!

  6. China este la al zecelea tip de vaccin anti covid,tip spray nazal.
    Pe postul de TV ,CGTN se poate observa ca in China viata a revenit la normal,lucru relatat si de Tucker Carlson
    pe Fox News.
    Chinezii au luptat cu virusul pentru sanatatea populatiei nu pentru bani.
    Apropos ,cu ce au ajutat in Romania spitalele private cadorisite de PNL ,prin OU cu bani ?

  7. Upsss! As accepta si eu la 90 ani un vaccin ca sa poata incasa familia destul dupa decesul meu! De ce debutul vaccinului la varsta 90 ani? Ceva nu se leaga, ceva nu tine, ceva nu este in regula!

  8. Ce cacealma ordinară! Dacă moare sau capătă… morbidități, vârsta va fi de vină, dacă trăiește, e o minune de vaccip! Măi, da proști ne mai cred semizeii, ce vor să fie supraoameni transumai, care să supună subspecia vaccipată și telecomandată cu telecomenzi 5G din drone sau sateliți! Da, da progresiștii neobolșevici NU se astâmpără deloc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.