Micul prinț

Și crezi că Antoine de Saint-Exupéry o să vină să ne certe, întrebă Micul Prinț, ușor înfrigurat, privind spre orizontul plin de zăpadă. Eu știu, dădu din umeri vulpea. E posibil să ne fi luat urma și să ne caute. Păi așa s-ar putea întâmpla că prea am ieșit din scenariul lui, din cartea lui. Aici înclin să-ți dau dreptate, am ieșit din carte pe negândite și am umblat hai-hui pe multe alte planete. Poate că nu trebuia s-o facem. Da, ai dreptate, dar și tu ești la fel de curios ca și mine. În definitiv nu am făcut un lucru chiar rău. Am vrut și noi să vedem dacă există ceva dincolo de paginile cărții în care ne-am născut. Și uite că am văzut o mulțime de lucruri, spuse Micul Prinț râzând. Da, e drept, dar nu ne-am așteptat să vedem ceea ce am văzut. Uite, de exemplu, pe planeta politicianului corupt am avut o surpriză neplăcută. Da, așa e, omul acela nu voia în ruptul capului să-și revină. Ai văzut cum striga pe planeta lui?! Da, întocmai, striga sus și tare că lui îi plac aranjamentele. Țin minte că, deși eu sunt o vulpe, el a crezut că sunt un alt politician corupt, în travesti, deghizat. Credea că a început carnavalul politicienilor corupți. Ce eroare! Noi doi suntem doar doi călători care vrem să aflăm câte de mare e lumea de dincolo de paginile cărții. Ei, da, și pe planeta politicianului adormit a fost interesant chiar dacă surprinderea noastră, politicianul acela își trădase poporul și sforăia foarte tare. Știi c-am vrut să-l trezim, nu?! Ei da, am vrut dar n-am putut. Poate că nici nu era treaba noastră să-l trezim, poate că așa și trebuia să fie, un sforăicios. Da, sunt multe lucruri interesante și surprinzătoare. Și pe planeta politicianului arogant am avut, ca să zic așa, o aventură. Trebuie să recunoști că politicianul arogant era gata, gata să pună mâna pe noi. Noroc că am șters-o repede. Și ce crezi că ar fi făcut dacă punea mâna pe noi?! Păi cine știe, ne lega fedeleș și ne povestea de dimineață și până seara cât de mare politician e el, în carne și oase. Și crezi că asta ne-ar fi făcut rău? Păi nici bine nu ne-ar fi fost. Mă rog, poate că ai dreptate. Dar pe planeta politicianului uituc? Cum a fost, mai ții minte? Oh, da, politicianul uituc ne tot întreba, și tu cine spuneai că ești? Adică vrei să spui că el nici nu știa pe cine mai reprezintă? Păi cam așa. Ne tot încurca, se tot întorcea din drum. Și-și tot întorcea buzunarele pe dos pentru că nu mai știa unde-și pusese banii, buletinele de vot, cardul, telefonul mobil, cheile de la mașină, cheile de la sediul partidului. Da, a fost o călătorie plină de învățăminte. Nu-mi pare rău că am umblat hai-hui pe atât de multe planete. Nici mie, să știi. Și mă bucur că am pornit amândoi în această călătorie nebună. Îmi aduc aminte și de planeta politicianului care mințea de înghețau apele. Acum știi ce cred, toți politicienii mint, unul nu spune adevărul. Eu n-aș zice chiar așa. Ei, nu cumva încep să-ți placă politicienii?! N-am spus că au început să-mi placă. Spun doar că poate, unii dintre ei, au, acolo, o brumă de conștiință, și spun uneori adevărul. Oh, dar asta trebuie verificat, să știi. Ar trebui să pornim într-o nouă călătorie să vedem dacă e sau nu adevărat ce spui. Păi ce mai stăm? Ne prinde primăvara pe planeta asta. Hai, mergem?! Stai așa. De ce? Uită-te, acolo, printre nămeți, vezi, uite acum! Oh, Antoine de Saint-Exupéry! Vine încoace!