Charlie Chaplin se întoarce

Charlie Chaplin. Îngrijorați noi fiind. Speriați chiar de mersul anapoda al lumii politice. Anume că totul se dădea peste cap.

Anume că partidele extremiste, cu voce de primadonă se pregăteau să lanseze insurecții în mai toate țările de pe glob. Anume că războiul al treilea mondial se desfășura deja sub diverse forme. Anume că universul intrase într-o rundă de mare viteză, că se lărgea, se lățea foarte rapid și, din pricina asta, codul nostru genetic o luase razna și disfuncțiunile lui producea niște viruși ciudați. Ah, Charlie Chaplin avea răspuns pentru toate întrebările noastre sperioase. Se zvonise că în peregrinările lui ar fi reuşit să ia legătura cu lumea morţilor.

Domnişoara Elvira a fost de părere că Charlie Chaplin ne va aduce o mulţime de mesaje importante. Vestea sosirii lui s-a împrăştiat în orăşel îndată ce Rudolf, dirigintele poştei, a primit o telegramă din Londra. Gângav din naştere, el ne-a făcut să credem la început că ar fi vorba de venirea lui Mesia. Nu ne-ar fi mirat un asemenea eveniment pentru că doctoral Spiridon se lăudase că va face primul transplant de creier din lume.

Noi, cavalerii tomnatici de la Clubul Mâncăcioşilor, ne-am arătat foarte mândri că un membru de vază al clubului va înscrie în cartea de onoare a orăşelului o reuşită de asemenea proporţii. Ne-am lăudat peste tot. Am turnat o grămadă de baliverne oricui era dispus să ne asculte. L-am întrecut astfel pe Gaspar, măturătorul. Derbedeul avea darul de a minţi extrem de convingător. El a povestit mai multora că doctorul Spiridon tranşa cadavre într-un cavou părăsit din cimitirul municipal. Zicea că le crăpa craniul cu o daltă foarte bine ascuţită şi că apoi le tăia creierul felii, felii. Aflându-ne într-o seară invitaţi la poetesa Carmen, părintele Elefterie ne-a avertizat în fel şi chip. Ne-a spus că transplantul de creier ar putea fi un afront adus lucrării Domnului şi că mânia cerească ar putea pogorî asupra noastră cât de curând posibil.

L-am ascultat cu convingere dar nu l-am contrazis de teamă să nu tulburăm plăcuta serată literară. Caloriferele erau fierbinţi. Magnetofonul cânta în surdină. Carmen ne învăluia cu o privire tandră. E drept, poemele ei nu aveau darul de a ne înflăcăra. În schimb, poetesa era o amfitrioană plină de graţie şi de farmec. Avea un glas cristalin şi melodios. Faţa-i catifelată se deschidea clipă de clipă într-un zâmbet cuceritor. Ne adunam cu toții.

Erau și politicieni, și revoluționari, și bandiți, și falsificatori, și masoni, și ofițeri acoperiți, și sportivi, și scriitori, și profeți, și regi și împărați, președinți de toate felurile, miniștri, ce să mai vorbim. Se auzise că ne vom multiplica așa, instantaneu, din cauza împușcăturilor revoluționare care afectau la modul serios câmpul gravitațional terestru! Acum, să vezi și să nu crezi! A sunat la ușă Charlie Chaplin tocmai când toată suflarea asta planetară era prinsă în intrigi și tevaturi periculoase. Cine-i acolo, am vrut să știm noi!

Charlie Chaplin! Așa au strigat acolo, afară, în fața ușii, niște voci. Dar cum așa? Gată, universul o luase razna rău de tot, începuseră deja insurecțiile? Gata, lumea năvălise pe străzi de nebună?! Căci, vai, la ușă erau trei de-alde Charlie Chaplin!