OMS trimite experţi la Wuhan

Beijingul a fost reticent să accepte o anchetă independentă şi au fost necesare multe luni de negocieri pentru ca OMS să aiba acces la oraş

De (R.C.)
OMS trimite experţi la Wuhan

Beijingul a fost reticent să accepte o anchetă independentă şi au fost necesare multe luni de negocieri pentru ca OMS să aiba acces la oraş

O echipă formată din 10 oameni de ştiinţă internaţionali se va deplasa luna viitoare în oraşul chinez Wuhan, primul epicentru al pandemiei de coronavirus, pentru a investiga originile Covid-19, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează BBC.

OMS a ales pentru această misiune oameni de ştiinţă din Danemarca, Regatul Unit, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, Statele Unite, Qatar şi Japonia, recunoscuţi în domeniile lor de expertiză.

Beijingul a fost reticent să accepte o anchetă independentă şi au fost necesare multe luni de negocieri pentru ca OMS să aiba acces la oraş.

Un biolog din echipa care se va deplasa la Wuhan a declarat agenţiei Associated Press că OMS nu încearcă să dea vina pe cineva, ci mai degrabă să prevină viitoarele focare.

„Într-adevăr nu este vorba despre găsirea unei ţări vinovate. Este vorba despre încercarea de a înţelege ce s-a întâmplat şi apoi pentru a vedea dacă, pe baza acestor date, putem încerca să reducem riscul în viitor,” a declarat Fabian Leendertz de la Institutul german Robert Koch.

Dr. Leendertz a spus că scopul este de a afla când a început virusul să circule şi dacă acesta provine sau nu din Wuhan.

Misiunea ar putea dura patru sau cinci săptămâni, a adăugat el.

în primele zile ale epidemiei, virusul a fost urmărit la aşa-numita „piaţă umedă” din Wuhan, provincia Hubei, şi s-a sugerat că de aici a ajuns la oameni.

Dar experţii cred acum că s-ar putea să fi fost amplificat acolo.

Oamenii de ştiinţă cred, în general, că gazda iniţială a virusului a fost liliacul, însă animalul intermediar care a provocat contaminarea la om este încă necunoscut.

În aprilie, au apărut suspiciuni şi acuzaţii că virusul s-ar fi scurs dintr-un laborator din Wuhan.

Statele Unite, ţara cu cel mai mare număr de decese provocate de pandemie, a acuzat China că a încercat să ascundă focarul iniţial şi că OMS s-a pliat prea mult pe dorinţa autorităţilor chineze.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. O sa mai investigheze aia dupa un an exact pe ‘racu. Intr-un an chinezii au sters toate urmele si toti covizii creati de ei……[Leo]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.