Procurorii DNA Constanţa au cerut, joi, înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu, Curtea de Apel Constanţa urmând să analizeze vineri solicitarea.
Procurorii susțin că Nicuşor Constantinescu s-ar fi sustras de la obligaţiile prevăzute prin măsura controlului judiciar, respectiv obligaţia de a se prezenta la instanţă la termenele prevăzute, după ce, în ultima perioadă, preşedintele CJ Constanţa s-a internat de mai multe ori în diverse unităţi sanitare chiar în preajma termenelor de judecată.
Astfel, joi dimineaţă, el trebuia să fie prezent la Curtea de Apel Constanţa, fiind termen în dosarul privind subfinanţarea Centrului Militar Zonal, dar miercuri seară preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa s-a prezentat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, acuzând probleme de natură urologică, ulterior fiind internat. La fel s-ar fi întâmplat şi la ultimele termene, din luna aprilie, când Nicuşor Constantinescu s-a internat.
În octombrie 2015, Constantinescu a fost condamnat în primă instanță de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal, pentru abuz în serviciu.
Joi dimineaţă, un echipaj de la jandarmi a ajuns la casa lui Constantinescu, pentru a pune în aplicare mandatul de aducere la instanţă în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa, unde a fost condamnat, în primă instanţă.