Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că decizia Curții Constituționale referitoare la interceptări pune lucrurile într-un făgaș corect.
„Pentru mine este un moment, într-un fel, extrem de important, pentru că vine să confirme ceea ce de o bună bucată de vreme am avut curajul să spun și anume că drepturile și libertățile cetățenilor sunt încălcate, sunt abuzate, că există grave derapaje democratice. Astăzi nu vedem decât un singur lucru și anume că CCR pune lucrurile, cel puțin în această privință pentru că asta nu a rezolvat toată problema, pune lucrurile într-un făgaș corect și atrage atenția că serviciile de informație nu pot înlocui, nu se pot substitui organelor de cercetare penală”, a declarat joi Tăriceanu.
Acesta a mai precizat că „în perioada comunistă securitatea făcea și anchetă, nu avea numai specificul muncii de informație, făcea cam ce face SRI astăzi sau ce-a făcut”.
Totodată, Tăriceanu a susținut joi că serviciile de informații au scăpat de sub controlul public, iar comisiile parlamentare pentru controlul activității SRI și SIE nu își fac treaba.
„E o problemă a serviciilor de informații care au scăpat de sub controlul public. Comisiile parlamentare de supraveghere a serviciilor de informații nu își fac treaba, dar deloc, și lucrul acesta se vede. Observăm că serviciile de informații și-au făcut Academie Națională de Informații, care este un câmp fertil de unde se pot racola viitorii agenți sub acoperire sau personal cu grade din serviciu. Asistăm la o situație pe care nu mi-aș fi putut-o imagina în anii ’90 și lucrurile acestea, în loc să fie criticate de toată presa, văd că sunt nu numai tolerate de unii, dar și alimentate și lăudate”, a afirmat liderul ALDE.