Când nu ai sânge în instalație

S-au scurs câteva zile bune de la isprava de la Tușnad a premierului Orban Viktor (așa se prioritizează respectuos în limba maghiară) și ideile s-au mai sedimentat, dar n-ar trebui să se edulcoreze.
Filosofia de abordare publică (repetăm publică) a excrescențelor maghiare trebuie schimbată radical. Trebuie să lăsăm “Miorița” deoparte. Pentru că, dacă te lași călcat în picioare public, cu gând că, în subsidiar, te apără tratatele (care, la limită, sunt și ele tot niște cuvinte așternute pe o bucată de hârtie), până la urmă și tratatele vor fi călcate în picioare (vezi, mutatis mutandis, ce se întâmplă acum în Ucraina) și te trezești cu belele mari.

Auzind doar vocea ungurilor în continua ținere pe tapet a așa-zisei chestiuni a Transilvaniei, lumea începe s-o ia de bună. În fața asaltului mediatic și politic maghiar, trebuie să ai o reacție. E la mintea cocoșului. Nu poți să stai ca proasta în târg. De ce atitudinea asta de asumare a rolului de învins? Ne mai mirăm atunci de recrudescența extremismului naționalist?

Autoritatea oficială nu e în stare (decât dacă e trasă de mânecă de presă) să îngaime două vorbe clare și oficiale de punere la punct a șmecheriei maghiare – de a veni „în privat” pentru a face declarații cât se poate de publice, în bună parte în răspăr cu politica oficială a guvenului țării unde faci declarațiile. Alo? Cotroceni, Piața Victoriei, Modrogan, chiar nu se vede? Suntem chiar proști?
Aurescu s-a lăsat îmbrobodit de Szijjarto – cum că nu se va pune din nou problema autonomiei. Păi nici nu s-a pus! (În afară de pastorul Tokes, vocea bufonului care nu poate fi pedepsit. Bufon-bufon, dar stătea la stânga lui Orban și a lui Zsolt, cei trei fiind singurii de pe podium.) N-a mai fost nevoie de pronunțat autonomia, pentru că Orban a vorbit nu de pe un teritoriu dorit autonom, ci de-a dreptul de pe teritoriul Ungariei. Citiți discursul, experților! A pronunțat numele tururor țărilor din lume, în afară de România, țara în care se afla. Această ignorare voită este o palmă mai asurzitoare decât orice referire la autonomie. Alo? Modrogan? În afară de școlile Securității, ce școli ați mai făcut?

Am înțeles, o perioadă, tactica guvernelor post-decembriste de „a nu inflama”, de „a nu da curs provocărilor” , de „a pune batista pe țambal’ etc, poate a fost judicioasă până la un punct. Dar s-a trecut – de partea maghiară – peste o anumită limită, de la care a continua, din partea română, să ții batista pe țambal echivalează cu a recunoaște implicit că ești vinovat, că ești în culpă, că Trianonul ți-a dat ce nu era al tău etc.
Trebuie să ieșim din această pasă de bullying la care suntem supuși de partea maghiară – în primul rând din lipsă de contrareacție. Repetatele sfidări cu echipele de hochei, cu echipele de fotbal, cu vizita doamnei președinte a Ungariei cu trei copii pe borne vopsite, cu ministrul maghiar de Sport, membru în guvernul român care refuză să citeze din imnul românesc etc., intră tot aici.
Slavă Domnului, comunitatea maghiară are un viceprim-ministru. Că înclină balanța într-o parte sau în alta, după cum interesele o cer – e partea a doua. Deci nu se poate spune că nu este reprezentată. Ba se poate spune că o minoritate face și desface politica majorității. (Aici electoratul ar trebui să se privească în oglindă și să se întrebe de ce aproape toate guvernele se fac în jurul UDMR? Cine votează la urnele din România? Orban de la Budapesta? Sau prostia românească autohtonă? Sau STS?)

Se vede cu ochiul liber că naivii (ca să nu zic proștii) funcționari din Modrogan și de la Cotroceni sunt păcăliți ca elevii de școală primară de diplomația de la Budapesta, care își ascunde foarte bine gândurile, în spatele acordurilor și înțelegerilor bilaterale. O armată de tiriplici taie frunză la câini în atmosfera adulterină a MAE și de dolce farniente de la Cotroceni. Ce să mai zic de Piața Victoriei, care e total la pământ, deși de la prim-ministru ar fi trebuit să emane un comunicat care să corecteze, calm, echilibrat, dar ferm, nechezatul lui Orban.
Să n-aibă nimeni condei și nici controlul suficient de fin al limbii române încât să spună ce e de spus, în comunicate publice?! Până și Ceaușescu îi punea pe Burtică sau pe Popescu-dumnezeu să mai le dea câte o scatoalcă Budapestei sau Moscovei prin ziarele regimului. Acum pauză, moment poetic. (Făcând această divagare, în niciun caz să nu se înțeleagă că ar trebui să ne întoarcem la vechiul regim sau să-l luăm ca model pe dictatorul criminal-național-neo-stalinist. Este doar o consemnare.)
E-adevărat că fiind ambele țări membre NATO, nu se admit conflicte sau revendicări teritoriale reciproce sau unilaterale. Dar iată ce spune dl. Orban la sfârșitul discursului, cităm din transcrierea RADOR: „ În aceste vremuri grele, pentru a păstra ambiţiile noastre naţionale trebuie să rămânem împreună, trebuie să rămână împreună ţara-mamă, trebuie să rămână împreună Transilvania şi teritoriile locuite de maghiari din Bazinul Carpatic. Şi această ambiţie – dragi prieteni –  ne încălzeşte, ne conduce, acesta este combustibilul nostru. Acea considerare că în totdeauna am dat mai mult lumii decât am primit, că întotdeuana ne-au luat mai mult de la noi, decât ne-au dat nouă, că noi avem conturi nedecontate, că noi sutem mai buni, mai capabili, mai harnici decât unde am ajuns acum şi aşa cum trăim, şi faptul că lumea este datoare faţă de noi, şi vrem să recuperăm şi vom recupera această datorie, este cea mai puternică ambiţie a noastră.”
Uau, uau, uau!

Transilvania?! Parcă până acum era vorba de “Ținutul Secuiesc”, acum e vorba de… Transilvania?!
Maghiarii din Bazinul Carpatic?! Toți?!… Indiferent dacă sunt majoritari sau nu?! Păi și la București locuiesc maghiari, mulți. Nu vreți să luați și Bucureștii?
Apoi afirmația că “totdeauna ne-au luat mai mult de la noi decât ne-au dat” este, clar, revizuirea Trianonului și reactulizarea Diktatului de la Viena, al lui Hitler. Reamintim că prin Diktatul de la Viena, Ungaria a înhățat o fâșie expandată din România de Nord-Vest, incluzînd Oradea (!!!), Cluj (!!!), Târgu Mureș (!!!). Pentru a ajunge la Odorhei și Sfîntu Gheorghe, unde maghiarii sunt majoritari, luau tot ce întâlneau în cale – și pe alături. Adică ținuturile: Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Someș, Cluj, Năsăud, Mureș, pănă să ajungă la Ciuc, Odorhei, Trei Scaune.  Numai Brașovul a fost cruțat!

În final, premierul Ungariei a pus punctul pe i: ”… noi avem conturi nedecontate (subl.ns)… și faptul că lumea este datoare față de noi, și vrem să recuperăm și vom recupera această datorie (subl.ns.) este cea mai puternică ambiție a noastră”.
Toate astea – spuse pe teritoriul României, de la obraz, de la cel mai înalt nivel executiv al Ungariei, care are două treimi în Parlamentul de la Budapesta! Despre ce vorbim aici? Mai clar de atât nu se poate – decât pentru orbii și surzii din jilțurile actualei puteri de la București. E clar că nu mai funcționează scuze de genul: “Știm aceste revendicări, nu e ceva nou!”. Nu e ceva nou, nu e ceva nou – până când buboiul crește și se varsă în sânge. Și-atunci, ce mai faceți?
Mai continuăm să ne dăm după deget? Dacă dl. Aurescu nu înțelege, îi facem un desen. (Dl. Ciucă n-are cum să înțeleagă oricum. ) Dacă asta nu necesită răspuns, atunci ce, domnilor? N-aveți sânge în instalație? Nu știți cum să gestionați o situație atât de sensibilă? Dați-vă la o parte! Oricare alții sunt mai buni decât voi, fie doar prin faptul că sunt alții.

Iată cum ar fi trebuit să sune, în esență, comunicatul autorităților române față de “viziunile’ de la Tușnad ale lui Orban Viktor:
“Ne exprimăm oficial consternarea și dezacordul față de maniera în care premierul Ungariei, colegul de Uniune Europeană Orban Viktor, confundă România cu Ungaria, și, prin tertipul ieftin al participării “private” la o manifestare cu siglă culturală, organizată de comunitatea maghiară din România, face declarații politice, de prim-ministru al Ungariei. Ceea ce – pe de o parte – excede cadrului declarat al manifestării; iar pe de alta, se contrapune în multe privințe poziției oficiale a țării noastre, vis-a-vis de starea de lucruri din lume, inclusiv privitor la invazia Rusiei într-o țară suverană, recunoscută prin tratatele internaționale; punând, în același timp, accente mult exagerate sau chiar deturnând sensul evoluțiilor complexe – criticabile și amendabile, nu de puține ori – din Uniunea Europeană.”
“Îi reamintim că nu se afla pe teritoriul ungar, cum ar fi vrut, ci pe teritoriul român. Cu toate că n-a pronunțat nicio singură dată numele țării gazdă și s-a referit numai la Transilvania, îi reamintim, încă o dată, că această regiune a României nu poate fi ruptă niciodată din țară, sub nicio formă, oricâte ambiții, explicite sau implicite, ar nutri domni-sa și alții. Înțelegem nostalgiile istorice de extracție imperială, dar, în secolul 21, ele nu mai au nicio valoare de întrebuințare. Dacă Ungaria are impresia că are datorii de recuperat, să le caute în altă parte. Aici nu se poate. Sperăm ca, pe viitor, aceste derapări șmecherești, strecurate pe sub masa convorbirilor oficiale, să nu se mai repete, spre binele continuării relației de parteneriat dintre țările noastre, în ambitusul – acceptat de ambele țări sperăm nu doar declarativ – de principii, valori și metodologii al structurilor UE și NATO.
Semnat, prim-ministru, Nicolae Ciucă.”
Cam așa, domnule general cu patru stele… de mucava!

P.S. La șase zile de la “perlele” lui Orban emise la Tușnad, președintele Klaus Iohannis, speriat probabil de luările de poziție interne și internaționale față de remarcile premierului maghiar, a prins momentul conferinței de presă organizate cu ocazia vizitei Maiei Sandu și s-a aliniat criticilor, dar numai împotriva remarcilor rasiale și ale celor anti-europene ale vorbitorului, partea revizionistă, în legătură cu Transilvania, din finalul discursului în cauză fiind în continuare ignorată.