Ultima oră

Eugen Serbanescu

Eugen Șerbănescu a fost consulul general al României în Bologna (2013-2018), Los Angeles (2001-2002) și New York (1998-2001). De asemenea, a fost director general și președinte C.A. al Centrului Național al Cinematografiei, precum și director al Clubului Român de Presă în 1998. A fost secretar de stat și purtător de cuvânt al Guvernului între 1996-1998. În 1996, a fost director pentru relația cu mass-media al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. În presă, a fost redactor șef-adjunct și editorialist la România Liberă. A condus Departamentele de Politică internă, Politică externă și Cultură.

Eugen Serbanescu
Articole scrise:

Versiunea Veștea, al doilea nume după Tomac în care Nicușor Dan ar fi putut avea încredere, a picat întrucât – după reorientarea UDMR de partea dlui Bolojan și după congresul neostalinist al bolojeniștilor care a paralizat și ultimile zvâcniri de conștiință autentic național-liberală – jocul investirii guvernului a fost resetat, fiind apoi, încă o dată, călcat în picioare de zig-zag-urile servo-ciudate ale dlui Simion.  

Lupta dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan dă pe răscoale și amenință să înece țara adusă în pragul dezastrului. Așa cum scriam în acest colț de pagină în editorialul anterior, se confirmă că scopul vieții dlui Bolojan a fost, de la momentul căderii guvernului, și se menține acela de a-l compromite și decredibiliza cu orice […]

Nominalizându-l pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, Nicușor Dan nu a ales nici politicianul – cel în cauză fiind președinte de partid, e-adevărat, de buzunar –, nu a ales nici tehnocratul, nefiind cazul. Ci și-a ales omul lui. În tradiția statornicită în postdecembrism, de la Iorgovan și Iliescu încoace, președintele are nevoie de guvernul său. Și îl vrea. Nicușor Dan nu face excepție. Cu atât mai mult cu cât, practic,  este împins la zid de partida Bolojan-Fritz, care, supărați că nu le-a luat partea în scandalul cu PSD, îl vor pus la pământ. De-acum până la alegeri, partida bolojenist-USR-istă îl va „lucra”, îl va toca, pe față sau pe dedesubt, pe  Nicușor, zi de zi și ceas de ceas. 

Față de recentele ieșiri suburbane ale liderului aurist George Simion la adresa lui Nicușor Dan („damblagiu”, „paraplegic”) precum și față de gluma subsecventă a suspendării președintelui emisă de Șoșoacă (varianta cântăreața cheală) și colportată de galeristul-șef, poate că merită să ne oprim un moment asupra crevasei existențiale și a crizei de identitate în care se […]

Am folosit prin extensie, în editorialul de săptămâna trecută, termenul de oligofrenie, definit, în materia de specialitate, ca fiind dificultatea unor persoane de a procesa și de a se adapta la cerințele realității. Mă refeream la poziționarea de atunci, suspect de unanimă, a fruntașilor PNL de a refuza – în caz să moțiunea trece și […]

În șah, se numește zugzwang, cu sensul, în limba germană, de „obligație de a muta” . Dar e mai mult decât atât. Cuvântul desemnează situația în care ORICE mutare ai face, vei fi într-o situația mai rea decât înainte de a o face.  Așadar, este vorba, de fapt, de obligația impusă de regula jocului de a-ți […]

Retragerea sprijinului politic PSD acordat premierului Ilie Bolojan aruncă în aer scena politică, după ce mișcarea a fost îndelung anunțată de promotorii formațiunii, începând cu președintele Sorin Grindeanu, pe fondul creșterii discrepanțelor între linia de stânga a partidului și măsurile de urgență prelungită luate de guvernul de coaliție, din care și PSD face/a făcut parte […]

Rezultatul de la Budapesta este o lecție și pentru maghiarii din România, în frunte cu UDMR.  Orban le-a prins mâna în atâtea tabere de vară la Tușnad, încât acum trebuie să se dezinfecteze cu palincă. Servus, Pișta!

Iar dacă intră amândoi în turul doi, deal-ul rămâne același: nu se vor ataca (pasămite, campanie pozitivă!) și – oricare dintre ei ajunge președinte – îl nominalizează pe celălalt prim-ministru.

Actul politic al lui George Simion de a semna – în procesul de aderare la grupul reformist-conservator ECR de la UE – o (…)

Înclinându-ne, la 110 ani de la naștere, în faţa lui ca în fața celei mai înalte instanțe morale, nu putem decât să constatăm că sindromul de care a suferit ţara încă din prima secundă postdecembristă se menţine și se adâncește: discrepanța

Urăsc să mă auto-citez, dar mă văd obligat să rememorez un pasaj pe care l-am scris în acest colț de pagină în articolul „Regele, Hellvig,