Am folosit prin extensie, în editorialul de săptămâna trecută, termenul de oligofrenie, definit, în materia de specialitate, ca fiind dificultatea unor persoane de a procesa și de a se adapta la cerințele realității. Mă refeream la poziționarea de atunci, suspect de unanimă, a fruntașilor PNL de a refuza – în caz să moțiunea trece și Bolo cade – revenirea la masa coaliției pro-occidentale, alături de PSD.
Era evident că aveam de-a face cu un punctaj propagandistic, un slogan generator de destabilizare socio-economico-politică, recte anti-interes național, care, în mod normal, imediat ce Bolojan pleca, ar fi trebuit să fie aruncat la coș. Și să readucă acest partid (căpușat la greu de PD-iști/băsiști/globalist-progresiști și ajuns un nefericit mixtum compositum) cu picioarele pe pământ.
Și, într-adevăr, n-a apucat bine să pice dl Bolojan – trântit cu nu mai puțin de 281 de voturi! – că prim-vicepreședintele Cătăin Predoiu, viclean copil de trupă, care mai ieri înfiera „trădarea” PSD și respingea revenirea în coaliție, a întors-o ca Fittipaldi în ac de păr, declarând ziariștilor, în holul Parlamentului, că PNL are un „rol strategic” în politica țării (ceea ce este perfect adevărat) și că nu trebuie să plece de la guvernare. După Predoiu, și alți doi prim-vicepreședinți – Nicoleta Pauliuc și Adrian Ioan Veștea – l-au lăsat din brațe pe Bolo, susținând că retragerea PNL de la guvernare ar fi „o eroare istorică”.
Pe de altă parte, talibanii PNL (talibani, adică inflexibili/radicali, specia existând în orice partid), cum e, de exemplu, Diana Mardarovici, altfel o basarabeancă de toată isprava progresistă (deși cam impertinentă), stau lipiți în continuare de narativele bolojeniste, între care primează necesitatea consecvenței, a reformei manageriale (inexistente, de fapt, în guvernarea încheiată), a responsabilității politice, a păstrării „demnității” partidului etc.
Apare, așadar, că „oligofrenia Bolo” (în sens de neadecvare la realitate), deși s-a diminuat prin apariția unor pregnante fisuri post-moțiune, este departe de a-și da duhul. Dl Bolojan este o nucă tare. Nu se lasă dus cu una, cu două. Crede că e indispensabil.
În ședința de 5 ore a Biroului politic extins, Hubert Thuma, pocăitul ante-moțiune, redevenit rebel post-moțiune, a zis și el că nu crede în lideri mesianici și l-a invitat pe Bolojan să stea, mai întâi, de vorbă cu Nicușor Dan, înainte de a lua decizii. Dar dl Bolojan ceruse chiar de la început, înainte să dea startul dezbaterii, o „rezoluție de principiu”, care să reafirme consecvența neparticipării la guvernare. Păi, ce rost mai avea dezbaterea, dacă rezultatul trebuia să fie același? Este una dintre contradicțiile în termeni caracteristice fostului prim-ministru, care n-a reușit să facă saltul de la conducerea unui consiliu județean la conducerea unui partid național istoric.
Până la sfârșit, dl Bolojan a reușit totuși să obțină o rezoluție-căpăstru, în care majoritatea decidenților PNL își reafirmă disponibilitatea de a muri cu el de gât, în Opoziție. Dar vestea și mai picantă ne-a dat-o demiurgul însuși, în scurta declarație de presă ulterioară. Și anume – ședința ar fi statuat drept țel al partidului nici mai mult, nici mai puțin decât „realizarea unui pol de modernizare a României”.
Pol? Pol înseamnă, în toate accepțiile, o reuniune de forțe politice. Care forțe politice? Răspuns: PNL, USR, REPER, ONG-uri bruxelleze și ce-o mai fi de serviciu. Vor accepta liberalii cu capul pe umeri o asemenea aglutinare (citește remorcare)? Lupta e deschisă. Scindarea PNL s-ar putea să fie foarte aproape. La o aruncătură de sprânceană.
Ideea „polului de modernizare” sau, cu altă denumire, a „alianței reformiste” – vehiculată mai de mult și tot mai insistent în cercurile rezist-bolojeniste – a fost, iată, oficializată. Este vorba, de fapt, de o uriașă operație de căpușare, penetrare și transfigurare progresist-sectară a PNL de către USR, chiar de mai mare amploare decât operația oarecum similară a băsiștilor PDL din anul 2014 (ultimul an oficial al mafiei Băsescu-Petrov).
Prin această prismă, Bolojan este exact personajul care trebuia, fiind ales/desemnat tocmai pentru că, pe de o parte, este formal președintele PNL, iar pe de alta, pe dedesubt, este tras de dârlogi de USR, plus REPER, plus ONG-uri de factură globalist-progresistă. Aceasta este adevărata rațiune din spatele luptei acerbe a neomarxiștilor de salvare a lui Bolojan. El le asigură achiziționarea unui partid important, cu pedigree, cu ștaif, transformat ad-hoc în „gazdă” modernistă. Cine a gândit această combinație n-a fost prost. E una dintre cele mai tari șmecherii puse la cale în postdecembrism.
Decizia de a rămâne în Opoziție și de a coace un „pol de modernizare” e, în același timp, un șah direct dat de Bolojan (care a ținut, în Parlament, un discurs jumătate justificativ, jumătate prezidențial) lui Nicușor Dan, al cărui calm – de jucător cu ași în mânecă –, afirmând înscăunarea sigură a unui guvern pro-occidental, a fost mai mult decât evident în scurta declarație de la Cotroceni. Să fie viitorii șefi SRI și SIE doi dintre acești ași?
Dar dacă, să zicem, Anca Dragu sau Dragoș Pîslaru ar fi variante de premier propuse de Nicușor (proaste amândouă, vezi și experimentul eșuat al „tehnocratului” parizian Julien Cioloș), l-ar mai adula atunci USR pe Bolo? Sau, mai degrabă, l-ar arunca în șanț și s-ar reașeza, iavaș-iavaș, în capul bucatelor, alături de „șobolanii” de la PSD? PNL rămânând cu buzele umflate: în loc de premier propriu, s-ar trezi cu un premier „verișor”. Iar PSD s-ar vedea sărind din lac în puț.
Până una-alta, să observăm că Nicușor nu mai folosește sintagma pro-european, înlocuind-o cu pro-occidental. Să fie acesta un semnal că pro-europenistul Bolo a fost debarcat în favoarea unui pro-euro-atlantist? Să fie Predoiu? Va fi foarte picant de urmărit dacă, după consultarea partidelor de la Cotroceni, rămâne valabilă butada La șef intri cu ideile tale și ieși cu ideile lui.
