De câte ori a ieșit la rampă pe tema debarcării lui Ilie Bolojan, Nicușor Dan voia să dea de înțeles că e stăpân pe situație. Că știe mai multe decât noi toți, cum a spus și în cazul magistraților. În intervenția de ieri a repetat ce mai declarase și cu alte ocazii: „Cu calm vom trece prin asta”, nu vor fi anticipate, va fi un guvern prooccidental. O declarație scurtă, prin care a vrut să inspire poporului încrederea că știe ce face.
Așa a procedat și în cazul procurorilor-șefi. În timp ce toată lumea aștepta cu sufletul la gură lovitura de grație la sistem a președintelui, acesta a servit exact ce aștepta sistemul. Procurori-șefi agreați, pe care a încercat să-i apere și să-i ridice în slăvi cu mai mult sau mai puțin talent. De ce ar fi diferit acum? De ce ar mai aștepta cineva mutarea fantastică de la Cotroceni care să-i facă pe toți să exclame: „Wow, a jucat magistral Nicușor Dan!”?
Întrebarea e dacă știe ce face. Are ași în mânecă pe care nu îi vede nimeni? Este eroul subapreciat care poate scoate mâine-poimâine, în funcție de cât îi permite ritmul său proverbial, soluția miraculoasă?
Matematica îl bate deocamdată pe Nicușor Dan
Matematicianul Dan va trebui să bată logica și aritmetica, să răstoarne decizii ferme de partid, să mute munții ca să iasă cu bine din situația la care a pus umărul cu vârf și îndesat. Nicușor Dan, nu există tăgadă, a încurajat răzmerița PSD fondată pe interese imediate de partid. El însuși a avut interes direct să-l dărâme pe Bolojan, după ce premierul a majorat TVA și a introdus în cursa pentru Capitală un candidat care l-a bătut pe favoritul președintelui.
Dan a girat prin tăcere sprijinul AUR, SOS, POT și al electronilor liberi desprinși din aceste partide pentru moțiunea de cenzură depusă de PSD. În total 154 de parlamentari radicali, anti-UE și antioccidentali au fost folosiți ca masă de manevră la puciul „proeuropean”. Președintele și PSD au făcut exact ce reclamă acum că nu e bine – au legitimat aceste forțe, le-au dat putere să pretindă prezența la masa negocierilor.
Predoiu, prim-pucistul PNL
Ce nu i-a ieșit președintelui? Puciul din PNL. Cătălin Predoiu nici nu a așteptat să se răcească cerneala pe votul împotriva lui Ilie Bolojan și a ieșit cu discursul pregătit minuțios. Toți puciștii din PNL au avut, de altfel, același discurs, în public sau în ședința de seara a liberalilor. Să nu lăsăm România pe mâna extremiștilor. PNL trebuie să se întoarcă la masa guvernării. Un mesaj toxic, împachetat frumos. Nu PNL-ul condus de Bolojan a plecat de la masa guvernării pro-occidentale. A fost dat jos cu brutalitate de PSD, Nicușor Dan și forțele de care acum aceleași personaje se dezic pe toate canalele TV – AUR, SOS, POT și neafiliații „suveraniști”.
Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Adrian Veștea – adică mai-marii liberali de la vârful partidului, toți prim-vicepreședinți -, Hubert Thuma, Rareș Bogdan, Alina Gorghiu au vorbit după dictare. Același punctaj prin care, în spatele conceptelor demne de europenism și prooccidentalism, au vrut să spună că PNL trebuie să se întoarcă în brațele PSD, cu premier agreat de PSD, după ce PSD le-a dat jos prim-ministrul.
Oferte otrăvite de la Cotroceni care ar putea răsturna decizia PNL
În România pe care o știm bine cu toții, în mod normal, acești puciști ar fi avut câștig de cauză. Interesul primarilor pentru banii de la buget, interesul clientelei de partid pentru funcții și putere ar fi triumfat. Dar s-a întâmplat aproape o minune. 50 de oameni au stat în spatele liderului PNL care le-a promis o altă cale de a face politică. Fără compromisuri, fără temenele la PSD, cu adevărat „prin noi înșine”.
Bolojan le promite liberalilor ca, în schimbul răbdării și cu sacrificiul de a sta în opoziție, PNL să își refacă bazinul electoral pentru următoarele alegeri și să devină o alternativă reală la actuala clasă politică pe care poporul nu o mai vrea. E o strategie pe termen lung nu foarte atractivă pentru cine e obișnuit să se înfrupte repede și permanent din resursele statului. Și totuși varianta lui Bolojan a câștigat. Momentan. Marea întrebare este dacă nu cumva, după câteva zile și cu cine știe ce oferte otrăvite de la Cotroceni, liberalii fideli lui Bolojan îi vor întoarce spatele. Dar asta va lămuri doar timpul.
Grindeanu ar fi vrut să dea jos premierul PNL, dar să nu se murdărească pe mâini
Logic vorbind, PNL nu are de ce să stea la masă acum cu PSD și e îndreptățit să-i transmită lui Sorin Grindeanu că e obligat să-și asume guvernarea, după ce a răsturnat masa. Dacă PSD crede că poate cheltui mai mulți bani de la buget, fără taxe mărite, fără sinecuri înlăturate, fără scheme de stors banii din companii strategice eliminate, atunci să arate cum.
Grindeanu ar fi vrut să dea jos premierul PNL, dar să nu se murdărească pe mâini. Să rămână cu mănușile de protecție, departe de a-și asuma răspunderea reală a gestionării finanțelor țării. Exact asta ar fi marea greșeală a PNL. Să le facă jocul social-democraților, să le ofere pe tavă un premier-cățeluș cum și-ar dori PSD, să își asume tot ei greul reformelor nepopulare. Totul în numele unor concepte frumoase pe care PSD le-a călcat în picioare – proeuropenism, proccidentalism.
„Care ofertă a lui Nicușor Dan?!”
Ghinionul lui Nicușor Dan este și că USR nu a acționat ca partidul președintelui, deși era tentant să o facă. USR a stat mult în opoziție și prezența la guvernare îi priește. De asemenea, USR e puternic prin faptul că Nicușor Dan, asociat cu partidul, este președintele României.
Și totuși, USR-ul lui Dominic Fritz a ales să renunțe la avantajele de moment și să rămână ferm pe poziție. A decis să îl sprijine pe Ilie Bolojan, să rămână fidel principiilor că România trebuie reformată. În plus, Fritz a dat și mesajul că USR e gata să discute cu PNL despre un proiect de dreapta, o alianță între cele două partide. Așadar, și USR a ales strategia câștigătoare pe termen lung.
De altfel, i-am întrebat pe câțiva membri ai Uniunii Salvați România dacă vor rămâne până la capăt cu Bolojan sau va fi prea tentantă oferta lui Nicușor Dan. Aceștia au întrebat retoric: Care ofertă a lui Nicușor Dan?!
Ca și în cazul PNL, nu este exclus ca decizia fermă de azi a USR să se înmoaie în zilele viitoare, când Nicușor Dan le va explica cu o mină îngrijorată că pun România în pericol dacă nu se aliază din nou cu PSD, arătându-le sperietoarea AUR.
Grindeanu, premier. PSD, singur la butoane
Dacă Nicușor Dan va pierde pariul cu PNL și USR nu va avea de ales decât să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier și să-l lase să-și facă majoritate. Acesta ar fi lucrul corect de făcut. PSD nu poate fi lăsat să facă lucrurile murdare cu mâinile altcuiva. Moțiunea cu AUR, guvernarea cu PNL și USR. Ca, la final, PSD să se înfrupte din banii țării, dar să facă opoziție mai abitir decât opoziția adevărată.
Nicușor Dan mai are o șansă care doar pâlpâie să se reabiliteze în fața propriului electorat. Altfel, va câștiga pe termen scurt, dar peste trei ani nu va mai exista ca personaj politic de luat în seamă.
„Pericolul AUR” nu bate acum la ușă, ci în 2028
Interesul actual al României este să facă repede o revoluție în felul cum tratează politicienii poporul. Chiar dacă mesajele dinspre SUA sau dinspre forțe subterane, care nu au fost alese, dar au interesul să perpetueze sistemul, spun altceva.
În 2024, când ne-a trecut glonțul pe la ureche, oamenii nu au votat Călin Georgescu. Un personaj despre care au aflat cu o zi înainte de pe TikTok. Au votat o schimbare radicală a felului de face politică. Au spus că nu se mai poate cu promisiuni mincinoase, cadouri electorale otrăvite, cu mașinațiuni, clientelă de partid, sinecuri, pile, speciali și nepoți în funcții publice. Cine nu a înțeles va plăti scump în 2028, 2029 și 2030. Abia atunci va apărea pericolul real ca România să fie predată așa-zișilor suveraniști. Iar forțele politice antireformă și retrograde vor achita nota de plată. Și, odată cu ele, dacă nu va exista alternativă, întreg poporul.
