După gafa cu ouăle de Paște, Rogobete laudă din nou mâncarea din spitale. Cum arată meniul pacienților din Buhuși

De această dată, ministrul laudă preparatele servite pacienților din Buhuși.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
După gafa cu ouăle de Paște, Rogobete laudă din nou mâncarea din spitale. Cum arată meniul pacienților din Buhuși

Sursa FOTO: Inquam Photos / Cornel Putan

De această dată, ministrul laudă preparatele servite pacienților din Buhuși.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a publicat noi fotografii cu mâncarea servită pacienților, de această dată dintr-un spital din Buhuși. Mesajul vine la scurt timp după ce oficialul a stârnit un val de ironii, după ce a prezentat în noiembrie imagini cu un meniu de Paște de la un spital din Craiova.

Alexandru Rogobete a felicitat conducerea și angajații Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, județul Bacău, pentru modul în care este pregătită și servită mâncarea pacienților.

Rogobete: „Hrana este parte din tratament!”

În fotografiile distribuite de ministru apar mai multe preparate, printre care orez cu legume, carne de pui și supă.

„AȘA DA! Felicitări echipei Spitalului «Prof. Dr. Eduard Apetrei» Buhuși!”, a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.

„Hrana este parte din tratament! Nu este un detaliu și nu este mai puțin importantă decât celelalte componente ale îngrijirii medicale. O alimentație corectă contribuie la recuperarea pacienților, iar modul în care mâncarea este pregătită și servită arată respectul față de fiecare om internat în spital. Felicit conducerea și întreaga echipă pentru implicare! Respectul pentru pacient se vede și în lucrurile simple!”, a transmis ministrul Sănătății.

Gafa cu meniul de Paște, publicat în noiembrie

Noua postare a ministrului vine după controversa izbucnită luni, 2 noiembrie, când Alexandru Rogobete a publicat fotografii cu mâncarea de la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.

Ministrul a prezentat unitatea medicală drept un exemplu pozitiv, însă internauții au observat că într-una dintre fotografii apăreau ouă roșii și cozonac. Ulterior, s-a constatat că una dintre imaginile distribuite de ministru fusese publicată de spital încă din aprilie 2025, cu ocazia sărbătorilor pascale.

Ministrul le-a cerut pacienților să arate ce mănâncă în spitale

Controversa a apărut după ce Alexandru Rogobete a lansat, pe 2 noiembrie, un apel public către pacienți și aparținători. Ministrul le-a cerut să trimită fotografii cu mesele servite în spitalele din România. Acesta a explicat că dorește să vadă atât exemplele pozitive, cât și cazurile în care pacienții primesc mâncare insuficientă sau de proastă calitate.

„Nu vreau rapoarte cosmetizate. Vreau să cunosc realitatea, direct de la oamenii care trăiesc aceste experiențe”, a transmis ministrul.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.